Traian Bodea, fostul vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, a declarat joi pentru BIHOREANUL că a aflat în aceste zile că este infectat cu Sars Cov 2 după ce s-a simţit rău şi s-a testat.
"Mă simt destul de rău, am Covid, împreună cu toată familia, soţia şi cei trei copii. Prima care s-a îmbolnăvit a fost fiica cea mare, măritată, care ne-a făcut o vizită acasă şi apoi am aflat că avea virusul", a spus Bodea.
El a spus că după ce a primit diagnosticul, atât el, cât şi ceilalţi membri ai familiei, au fost la Spitalul Municipal pentru evaluare, au primit tratament şi îl vor urma acasă.
Fostul vicepreşedinte al CJ Bihor, care este şi un cunoscut reprezentant al comunităţii penticostale din Bihor, îndeamnă bihorenii să fie atenţi la propria lor sănătate, pentru că "nu e de glumit cu virusul", şi anume să păstreze distanţa, să poarte mască şi să se spele pe mâini.
Nu este pentru prima oară când Covid-ul loveşte în familia lui Traian Bodea. Cu aproximativ două luni în urmă, un cumnat de-al său a murit la o vârstă relativ tânără, pe fondul infecţiei cu acest virus.