Tribunalul Bihor s-a pronunţat, vineri, în procesul fostului vicepreşedinte PNL al Consiliului Judeţean Bihor, Dumitru Voloşeniuc, trimis în judecată anul trecut de procurorii DNA Oradea pentru operaţiuni comerciale incompatibile cu funcţia şi fals în declaraţii.

Potrivit actului de acuzare întocmit de procurori, în perioada iunie 2008 - iunie 2012, cât a fost în funcţia publică, Voloşeniuc a fost şi reprezentant al firmei Road Trans SRL din Lugaşu de Jos, patronată oficial de soţia sa, iar în urma unor operaţiuni financiare efectuate prin intermediul societăţii ar fi obținut foloase necuvenite în valoare de 238.650 lei.

Totodată, politicianului i se impută şi că a omis să menţioneze în declarația de avere calitatea de asociat unic și administrator pe care soţia sa le deţinea în societatea comercială.

Procesul, declanşat în iulie 2015 la Tribunalul Bihor, s-a încheiat vineri, când magistraţii au dispus condamnarea lui Voloşeniuc la 1 an de închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei pe o perioadă de încercare de 3 ani.

Instanţa a dispus totodată confiscarea de la Voloşeniuc a 238.650 lei, reprezentând folosul necuvenit dobândit de societate şi a sumei de 33.600 lei reprezentând folos necuvenit pentru sine.

De asemenea, judecătorii au dispus menţinerea măsurilor asiguratorii instituite de procurorii DNA pe proprietăţile politicianului, până la concurenţa sumei de 238.650 lei.

Hotărârea instanţei nu este definitivă și poate fi atacată în termen de 10 zile de la comunicare, cu apel, care se va judeca la Curtea de Apel Oradea.

Dumitru Voloşeniuc mai e judecat, tot la Tribunalul Bihor, pentru conflict de interese după ce, în perioada în care a condus ABA Crişuri, a semnat contractul de angajare al fratelui său, Dragoş, în cadrul Serviciului de Gospodărire a Apelor din unitate.

În acelaşi dosar trimis în faţa instanţei de procurorii Parchetului Bihor e judecat şi Dragoş Voloşeniuc, pentru delapidare, înşelăciune şi trafic de influenţă, toate în formă continuată, fiind acuzat că a cerut şi primit mii de euro în numele lui fratelui său, sub pretextul că poate interveni în dosare penale, să rezolve ba atestate profesionale pentru şoferi, ba locuri de muncă la Spitalul Municipal ori chiar la ABA Crişuri.

Citiţi detalii despre acest subiect în articolul: Doi fraţi pătaţi