Fotbaliştii de la Bihorul Beiuş au reuşit performanţa de a se califica în finala fazei regionale a Cupei României. Ei au câştigat Grupa 1 a Regiunii 2 / Nord-Vest, după ce s-au impus miercuri în deplasare, în judeţul Maramureş, pe terenul celor de la Progresul Şomcuta Mare, cu scorul de 2-1.

Meciul, care a contat pentru etapa a 3-a, ultima a grupei, a fost decis de beiuşeni în repriza a doua, când Vlad Degău a înscris golul victoriei, în minutul 75.

La pauză scorul a fost egal, 1-1, după ce beiuşenii au marcat în minutul 45, prin Denis Laza.

Bihorul Beiuş s-a clasat astfel pe primul loc şi s-a calificat în finala Regiunii Nord-Vest cu 6 puncte. Pentru a reuşi acest deziderat, lor le era suficient, însă, şi un rezultat de egalitate la Şomcuta.

În partida de miercuri seara, antrenorul Vlad Silaghi a început jocul în formula: Fl. Bodea – Al. Jurcuț, D. Laza S. Oșvat, R. Tirla, Cr. Copil, C. Habakuk, C. Dan, D. Ușvat, R. Bartha, V. Degău. Pe parcurs i-a mai trimis în teren însă şi pe: Al. Lezeu, C. Bercea, R. Ember, N. Goilean și L. Niculuț.

În finală, sâmbătă, 20 iulie, de la ora 17:30, CS Bihorul Beiuş va întâlni în deplasare echipa sătmăreană AFCS Talna Oraşu Nou, formaţie care a câştigat Grupa 2 a regiunii.


Rezultatele din cele două grupe ale Regiunii 2 / Nord-Vest din Cupa României la fotbal, ediţia 2024-2025:

Grupa 1

Sticla Arieșul Turda – Progresul Șomcuta Mare 7-1

Bihorul Beiuș – Sticla Arieșul Turda 2-0

Progresul Șomcuta Mare – Bihorul Beiuș 1-2

1. Bihorul Beiuș                                  2          2          0          0          4-1       6 p

2. Sticla Arieșul Turda                       2          1          0          1          7-3       3 p

3. Progresul Șomcuta Mare   2          0          0          2          2-9       0 p

Grupa a 2-a

Silvicultorul Maieru – Someșul Someș Odorhei 6-2

Talna Orașu Nou – Silvicultorul Maieru 2-0

Someșul Someș Odorhei – Talna Orașu Nou 1-6

1.  Talna Orașu Nou                             2          2          0          0          8-1       6 p

2.  Silvicultorul Maieru                        2          1          0          1          6-4       3 p

3.  Someșul Someș Odorhei               2          0          0          2          3-12     0 p


Programul finalelor fazei regionale a Cupei României

Sâmbătă, 20 iulie, ora 17:30

Regiunea 1 CSM Paşcani – Voinţa Ion Creangă

Regiunea 2 AFCS Talna Orașu Nou -  CS Bihorul Beiuş

Regiunea 3 ASF Pogăceaua – Viitorul Sântimbru

Regiunea 4 Minerul Lupeni – Păulişana Păuliş

Regiunea 5 ACS Lupii Profa – AS CS Domneşti

Regiunea 6 CSL Ştefăneştii de Jos – CSO Boldeşti Scăeni

Regiunea 7 CS Agigea – Voinţa Cudalbi

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!