Fotbaliştii de la CAO 1910 Oradea, cea mai bine clasată dintre echipele bihorene componente ale Ligii a III-a, îşi continuă pregătirile pe plan local, dar între timp au început şi seria jocurilor amicale, programate în această iarnă.

Prima dispută au avut-o pe 23 ianuarie, când au întâlnit echipa Foresta Tileagd, o formaţie care activează în eşalonul al patrulea.

Meciul (foto), care s-a desfăşurat pe terenul sintetic de la baza sportivă de la LPS Bihorul, s-a încheiat cu victoria "alb-verzilor", care s-au impus cu scorul de 3-1, după ce la pauză erau conduşi însă cu 1-0.

Golul echipei din Tileagd a fost marcat de Ramses Gado, în minutul 13, în timp ce în partea a doua CAO a revenit şi a întors situaţia de partea sa, prin reuşitele lui Marius Hosu, din minutul 55, Alex Lezeu din minutul 60, din penalty, şi Bogdan Mintaş, care a punctat în minutul 78.

"A fost un test util, un antrenament fizic bun, unde am avut la lucru toţi jucători! Am fost mulţumit de jucători ţinând cont că venim după o perioada lungă în care nu am jucat!", a declarat după joc, antrenorul principal al formaţiei CAO, Florin Fărcaş.

Tehnicianul orădenilor a trimis în acest joc două formule diferite de echipă. În primmul mitan au evoluat: R. Bob - Cr. Copil, L. Popa, D. Stan, Ioviţă - Letan (ctp.), T. Tamaş - D. Costea, A. Iacob, Negruţiu - V. Dobrescu. În repriza a doua, CAO i-a avut în teren pe: Dr. Pop - Urbanowski, Mintaş, Panti, M. Kovács - Cherman, R. Ardelean - Blăgea, Al. Lezeu, D. Torok - M. Hosu.

De partea cealaltă, la Foresta Tileagd, antrenorul Ovidiu Morna a mizat pe: Ruska - Fitero, S. Ungur, Karacsany, Cl. Popa, E. Filip, Cl. Copil, T. Cheregi, S. Ban, Daina, R. Gado. Au mai intrat, pe parcurs, şi: G. Luca, Iova, Marc, S. Popa, Naghi, Ciocan, Ad. Popa şi Ţepelea.

Următoarele dueluri de verificare pentru fotbaliştii de la CAO vor avea loc vineri, când tot terenul sintetic de la LPS Bihorul va găzdui un triunghiular la care vor participa echipele Viitorul Pandurii Târgu Jiu, Luceafarul Oradea şi CAO 1910 Oradea.

Triunghiularul, care va presupune trei jocuri a câte o repriză fiecare, în care se vor întâlni fiecare cu fiecare, va debuta de la ora 11.

În prima confruntare se vor întâlni echipele Viitorul Pandurii Tg. Jiu şi Luceafarul Oradea. Va urma repriza ce va opune formaţiile Viitorul Pandurii şi CAO, iar ultimul duel va fi cel bihorean Luceafarul - CAO.

După acest triunghiular, fotbaliştii de la CAO Oradea vor intra în cantonament, la Băile Felix, unde se vor pregăti în perioada 30 ianuarie - 6 februarie.

"Aşa cum am spus după primul joc, sunt mulţumit de băieţi. Aşteptăm cu încredere următoarea etapă de pregătire şi doresc să fie la fel de dornici ca şi până acum, de a se pregăti bine şi cu realizări bune în toată această perioadă", a mai declarat antrenorul principal al formaţiei CAO.

În ceea ce priveşte lotul de jucători, conform tehnicianului Florin Fărcaş, "de plecat nu a plecat nimeni, de venit, am luat doi juniori din centrul nostru CSM, pe Alex Lezeu - fundaş stânga şi Andrei Hosu - mijlocaş central".

Antrenorul "alb-verzilor" mai aşteaptă totuşi, zilele acestea, "un răspuns de la un jucător cu experienţă".