Formaţia de fotbal feminin ACS United Bihor a cedat derby-ul Seriei a 3-a a campionatului Ligii a II-a, meci pe care l-a susţinut în deplasare, la Bucureşti, în compania formaţiei locale Dream Team. Partida, care s-a desfăşurat pe 5 mai, în Complexul Sportiv Ion Ţiriac, s-a încheiat cu victoria bucureştencelor cu scorul de 3-1, după ce la pauză gazdele conduceau cu 2-1.
"După o deplasare, lungă şi foarte obositoare, din păcate am pierdut derby-ul seriei noastre şi ne-am îndepărtat la 7 puncte de locul 1, iar CSM Tg. Mureş s-a apropiat la un punct, după victoria obţinită cu scorul de 4-0 împotriva echipei Poli Timişoara", a declarat preşedintele clubului bihorean, Csaba Ficuţ.
Acesta a ţinut totuşi să evidenţieze eforturile staff-ului şi mai ales al fetelor, care au făcut tot posibilul să se prezinte cu onoare la acest meci important, desfăşurat în cursul săptămănii. "Unele au lăsat şcoala, altele au facut schimb de ture la serviciu, dar am avut, spre exemplu, o jucătoare, Cioara Adriana, care după serviciu a călatorit cu trenul toată noaptea să ajungă la meci", a spus Ficuţ.
Dream Team Bucuresti - A.C.S. United Bihor 3-1(2-1)
Bucureşti. "Complex Sportiv Ion Ţiriac"
Marcatoare: Luminiţa Mirea, Maria Cristea şi Aikaterini Vergotis / Tocai Alina (min. 44)
United Bihor: Cioară Adriana - Goga Georgiana, Adriana Farcaş, Chişe Carla, Moza Andreea (min. 75 Zugun Ramona) - Tocai Alina, Barta Barbara (min.86 Ciule Bianca), Nasie Daiana ( min 86 Covaciu Diana), Crăciun Kinga - Pantea Alexandra (min. 86 Herbei Romina) - Kosa Szandi. Jucătoare neutilizată: Popa Adelina. Antrenor: Raul Bălăiban
Arbitrii: Breoi Nicolae (Ploieşti) - Chioibaşu Alexandru (Ploieşti) şi Ciocoiu Bogdan (Buftea).
"Sunt dezamăgit de rezultat, întrucât speram la mult mai mult de la acest meci. Am întâlnit o echipă bună, care practică un fotbal combinativ şi în viteză. Am avut o primă jumătate de repriză destul de slabă, iar până ne-am dezmeticit scorul era deja 2-0 pentru gazde. În a doua jumătate a primei reprize am reuşit să echilibrăm jocul şi am redus din diferenţă printr-un gol spectaculos marcat de Alina Tocai, direct din corner. A doua repriză a fost mai disputată, cu situaţii periculoase pentru ambele formaţii, însă tot echipa gazdă a fost cea care a punctat. (...) Vom continua să muncim şi să ne pregătim pentru meciurile următoare, deoarece suntem în continuare la mâna noastră pentru a ne îndeplini obiectivul. Aş dori din nou să scot în evidenţă situaţia financiară precară de la club şi faptul că e nevoie de susţinere pentru a rezista la acest nivel", a declarat, după partidă, antrenorul echipei bihorene Raul Bălăiban.