Formaţia de fotbal feminin ACS United Bihor a încheiat turul campionatului Ligii a II-a cu o victorie importantă, care o menţine pe locul 2 şi îi permite să spere la barajul de promovare în Liga1.

Duminică, la Stadionul Foresta din Tileagd, formaţia bihoreană a primit replica echipei Poli Timişoara, pe care reuşit s-o învingă cu scorul de 1-0, printr-un gol reuşit în prima repriză de Kosa Szandi, în minutul 32. "Am învins echipa de pe malul Begăi, o echipă mult mai experimentată. Timişorencele, în marea parte a jocului, au avut posesia, dar ocaziile mari ne-au aparţinut", a declarat preşedintele clubului United Bihor, Csaba Ficuţ.

Singurul gol al partidei a venit în urma unui contraatac bine construit de gazde şi finalizat de Kosa Szandi. Au urmat câteva oportunităţi de a marca şi de a se distanţa la două goluri, dar bihorencele le-au irosit cu prea mare uşurinţă.

În minutul 70, la o minge şutată în careu, după o lovitură liberă din lateral dreapta, Carla Chişe a ajuns târziu la minge şi a faultat imprudent în careu. Lovitura de pedeapsă a bănăţencelor a fost executată de Izabella Varga, dar portăriţa Adriana Ciora a apărat. S-a consemnat, astfel, un debut foarte bun a portăriţei care revine pe gazon după o perioadă mai lungă de inactivitate.

Fetele de la United Bihor au terminat însă jocul în 10 jucătoare, după ce Carla Chişe a fost eliminată.

Conform preşedintelui şi, totodată, antrenorului Csaba Ficuţ, dăruirea şi ambiţia au fost cheia succesului de duminică în meciul cu Poli Timişoara, echipă care, deşi are obiectiv promovarea în Liga 1, de această dată a trebuit să-şi plece capul în faţa bihorencelor.

"Suntem foarte fericiţi pentru victorie. A fost un meci echilibrat, cu ocazii la ambele porţi şi cu un foarte mare consum de energie. Acest rezultat ne dă încredere pentru meciurile ce vor urma, însă trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, pentru că etapa viitoare ne aşteaptă un meci cel puţin la fel de greu ca acesta, în compania celor de la CSM Târgu Mureş. Mă bucură enorm atitudinea şi determinarea de care au dat dovadă fetele şi în acest meci, precum şi faptul că reuşim să înscriem cel puţin un gol în fiecare partidă. Se spune că victoriile aduc victorii şi ne dorim ca acest lucru să se aplice şi în cazul nostru", a spus, la rândul lui, antrenorul principal al echipei, Raul Bălăiban. 


A.C.S. United Bihor - "Poli" Timişoara 1-0 (1-0)

Liga 2 feminin - Seria a 3-a, Etapa a 7-a

Tileagd. Stadion: Foresta

Marcatoare: Kosa Szandi (min. 32)

United Bihor: Cioara Adriana - Goga Georgiana, Chişe Carla, Popa Mariana, Moza Andreea (min.75 Zugun Ramona) - Tocai Alina, Margina Bianca (min.80 Pantea Alexandra), Nasie Daiana, Farcas Adriana, Crăciun Kinga - Kosa Szandi. Rezerve neutilizate: Herbei Romina, Ciule Bianca şi Covaciu Daiana

Cartonaşe galbene: Kosa Szandi (min.68) şi Chişe Carla (min.70 şi 90)

Cartonaş roşu: Chişe Carla (min.90)

Arbitrii: Flonta Cătalin, Aurelian - Meres Robert şi Pojar Paul Bogdan (toţi din Cluj-Napoca)