Formaţia de fotbal feminin United Bihor a fost învinsă pe teren propriu în cadrul celei de-a doua etape a campionatului Ligii a II-a, Seria a 3-a, de echipa bucureşteană Dream Team.

Jocul, care s-a desfăşurat la Tileagd, pe Stadionul Foresta, sâmbătă, s-a încheiat cu scorul de 3-1 în favoarea echipei bucureştene, care conducea şi la pauză cu 2-1.

Totuşi, gazdele au deschis scorul, în minutul 12, prin Barbara Barta, dar nu peste mult timp, în minutele 19 şi 24 Venice Pintea a reuşit o dublă pentru Dream Team, care a intrat în avantaj la pauză cu sorul de 2-1.

Cum în partea a doua bucureştencele au mai înscris o dată, după autogolul Dorinei Ardelean din minutul 46, şi cum formaţia bihoreană nu a reuşit să mai perforeze poarta adversă, jocul s-a încheiat cu victoria la două goluri diferenţă a celor de la Dream Team.

"A fost un joc care a respectat statutul de derby pentru locul întâi, în care am început bine şi chiar am reuşit să deschidem scorul prin Barbara Barta, după o fază individuală, dar două greşeli în defensivă au întors soarta meciului în doar cinci minute. Din păcate, în curs de trei minute am făcut două schimbări, din cauza accidentărilor, care ne-au scos din ritm. În repriza secundă, mai ales pe final am avut, din nou, ocazii mari de a înscrie, dar nu am reuşit. Trebuie să muncim mai mult şi să ne îmbunătăţim procentajul de fructificare al ocaziilor avute în faţa porţii", a declarat antrenorul echipei United Bihor, Csaba Ficuţ.

Tehnicianul formaţiei bihorene a utilizat în acest meci echipa: Popa Adelina, Farcas Adriana, Tyioran Elisabeta, Chișe Carla, Crăciun Kinga, Pantea Alexandra, Nasie Daiana, Ardelean Dorina, Tocai Alina - Barta Barbara şi Kósa Szandi.

Din lotul pentru acest meci au mai făcut parte şi jucătoarele: Ionescu Alexandra, Zugun Ramona şi Ciule Bianca.