Echipele bihorene de fotbal din Liga a III-a s-au întors cu un singur punct, sâmbătă, din deplasările etapei a 7-a.
Lotus Băile Felix a reuşit un egal pe terenul celor de la CFR Cluj II, scor 1-1, în timp ce FC Bihor a cedat pe terenul liderului, CSM Satu Mare, cu scorul de 3-4, după ce în minutul 90 orădenii conduceau cu 3-2.
Egal reuşit pe final
După o primă repriză albă, în partea a doua au venit şi golurile pe Stadionul Victoria Someşeni, în meciul dintre Lotus Băile Felix și CFR Cluj II. Gazdele au deschis scorul, la şapte minute de la reluare, prin portughezul Jose Gomes, pentru ca egalarea bihorenilor să apară înainte de final, după o lovitură de la colţ executată de Alexandru Sorian, când Florin Pop l-a învins cu o lovitură de cap pe portarul Sava.
După acest rezultat de egalitate, Lotus Băile Felix a urcat de pe locul 3 pe poziţia a 2-a, la două puncte în spatele liderului.
În disputa de la Cluj, antrenorul Gheorghe Ghiţ a trimis în teren echipa: Barabaș – Fl. Pop, A. Gal, Cr. Oros, M. Arsene, M. Popa, P. Blăgea (min. 60 Vl. Costea), R. Creț (min. 80 R. Tămaș), G. Gitye, C. Sîrbu (min. 60 Cl. Codoban) şi Al. Sorian.
Derby intens
Mult mai spectaculos a fost jocul de la Satu Mare, unde s-au întâlnit primele două clasate, echipa locală CSM şi FC Bihor Oradea. Aşa cum se anticipa, a rezultat o dispută echilibrată, în care statutul de derby s-a simţit.
FC Bihor a început bine şi, în minutul 7, a reuşit să deschidă scorul, prin Ionuţ Ban. În minutul 29 însă, sătmărenii au reuşit să restabilească egalitatea, prin Ciprian Brata, iar la pauză s-a intrat cu scor egal, 1-1.
În partea a doua, antrenorul gazdelor, Tiberiu Csik, i-a introdus pe teren şi pe cei mai experimentaţi jucători ai echipei sale, iar acest lucru s-a văzut. În minutul 65, CSM Satu Mare a trecut în avantaj, după golul reuşit de Denis Baior, dar replica orădeană nu s-a lăsat mult aşteptată, iar tânărul Alex Popa a restabilit egalitatea, în minutul 72.
Nu au trecut decât două minute şi FC Bihor a trecut în avantaj, scor 3-2 pentru „roş-albaştri”, după golul marcat de Raul Ardelean.
Din păcate însă, când se credea că formaţia orădeană va învinge liderul la el acasă, gazdele au reuşit să întoarcă scorul în prelungiri.
În minutul 90+1, CSM Satu Mare a egalat, printr-un gol marcat de Gueye Mansour. Orădenii au solicitat ofsaid la această fază, dar arbitrul a validat golul.
Ba mai mult, echipa gazdă a mai marcat o dată în prelungiri, în minutul 90+4, când acelaşi jucător al gazdelor, Gueye Mansour, a reuşit să înscrie cu o nouă lovitură de cap.
Jocul s-a terminat cu scorul de 4-3 pentru gazde, spre stupefacţia tinerilor fotbalişti orădeni.
„Lipsa de experiență”
„Din păcate, lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul la noi. Nu am ştiut cum să gestionăm jocul pe final, iar asta ne-a costat. Suntem supăraţi că am pierdut, dar băieţii au luptat foarte bine în acest meci, însă tinereţea şi lipsa de atenţie şi concentrare la fazele fixe din prelungiri ne-au costat. Sperăm totuşi să învăţăm din astfel de situaţii, iar pe viitor să arătam mai multă responsabilitate”, a declarat, după partidă antrenorul echipei FC Bihor, Florin Fărcaş.
Pentru disputa de la Satu Mare, tehnicianul echipei FC Bihor a utilizat formula: Nergheș – Fl. Drăgan, D. Stan, L. Ioviță (min. 46 Al. Popa), D. Lupșe, Ad. Popa (min. 63 A. Gheorghiță), R. Gunie, Cl. Petruș, I. Ban, A. Chindlea (min. 63 R. Ardelean) şi M. Hosu.
În urma acestui eşec, FC Bihor rămâne cu 13 puncte, dar cade de pe locul 2 pe poziţia a 4-a a clasamentului.
Rezultatele şi marcatorii etapei a VII-a din Seria a 10-a a Ligii a III-a:
Vineri
Gloria Bistrița – SCM Zalău 3-1 (2-1)
Antoniu Manolache (min. 12 - penalty), Carl Davordzie (min. 13), Răzvan Tănasă (min. 83) / Andrei Banyoi (min. 21)
Sâmbătă
Minerul Ocna Dej – CSM Sighetu Marmației 1-1 (1-1)
George Gligor (min. 29) / Cătălin Tutuța (min. 25 - penalty)
Sportul Șimleu Silvaniei – Victoria Carei 2-0 (1-0)
Darius Marina (min. 28 și 88 - penalty)
CFR Cluj II – Lotus Băile Felix 1-1 (0-0)
Jose Gomes (min. 52) / Florin Pop (min. 89)
CSM Satu Mare – FC Bihor Oradea 4-3 (1-1)
Ciprian Brata (min. 29), Denis Baior (min. 65), Gueye Mansour (min. 90+1 şi 90+4) / Ionuț Ban (min. 7), Alexandru Popa (min. 72), Raul Ardelean (min. 74)
Clasament
1. CSM Satu Mare 7 5 1 1 15 – 7 16 p
2. Lotus Băile Felix 7 4 2 1 11 – 8 14 p
3. Gloria Bistrița Năsăud 7 4 1 2 12 – 5 13 p
4. FC Bihor Oradea 7 4 1 2 15 – 13 13 p
5. SCM Zalău 7 4 0 3 11 – 7 12 p
6. Minerul Ocna Dej 7 3 1 3 11 – 9 10 p
7. CFR Cluj II 7 1 3 3 5 – 9 6 p
8. CSM Sighet 7 1 3 3 7 – 12 6 p
9. Sportul Șimleu Silvaniei 7 1 2 4 3 – 11 3 p
10. Victoria Carei 7 1 0 6 5 – 14 3 p
Sportul Șimleu Silvaniei a fost penalizată cu 2 puncte.
În etapa viitoare, Lotus Băile Felix va evolua vineri, 14 octombrie, pe teren propriu cu Gloria Bistriţa Năsăud, în timp ce FC Bihor va juca din nou în deplasare, la Sighetu Marmaţiei, cu echipa locală CSM.