Atacantul bihorean George Puşcaş s-a transferat la echipa italiană US Palermo, ajungând, astfel, la cel de-al cincilea club din Peninsulă.

Contractul tânărului atacant bihorean cu noul club a fost semnat în cursul zilei de marţi.

"Internaţionalul român a semnat un contract pe patru ani, Inter păstrându-şi opţiunea de a-l putea răscumpăra. Pentru golgheterul all-time al naţionalei României de tineret începe acum o nouă etapă a carierei. Mult succes, George!", a scris, pe Facebook, impresarul fotbalistului, Cătălin Sărmăşan.

De menţionat că Puşcaş, care a debutat între timp şi în prima reprezentativă a României, a aparţinut de Inter Milano, club cu care se afla sub contract până în anul 2020.

După ce l-au împrumutat la Bari, apoi la Benevento, unde a disputat 12 meciuri şi a înscris un gol, iar mai apoi la Novarra, unde a evoluat de 19 ori şi a înscris 9 goluri, cei de la Inter l-au vândut acum la US Palermo, echipă care evoluează în Serie B.

Valoarea transferului jucătorului bihorean este de 3,25 milioane de euro.

În vârstă de 22 de ani, George Puşcaş este originar din Marghita, el formându-se ca fotbalist la CF Liberty, pentru care a şi evoluat în Liga a II-a, iar după ce a fost împrumutat la FC Bihor, s-a transferat la Inter Milano în anul 2013.