Fotbalistul bihorean Ionuţ Mânz a obţinut cea mai preţioasă victorie de până acum. Nu este vorba de un succes în cariera de sportiv, ci de unul personal.
Bihoreanul în vârstă de 30 de ani, care evoluează pentru echipa din Liga a IV-a Victoria Avram Iancu, a trecut cu bine de operaţia de transplant de rinichi, efectuată în această lună la Spitalul Sf. Constantin din Braşov.
Cea mai mare provocare
Diagnosticat cu insuficienţă renală în stadiu final, Ionuţ a făcut dializă din luna septambrie a anului trecut, iar pentru a-şi recapăta viaţa normală avea nevoie neapărat de transplant.
Din fericire nu a trebuit să aştepte, pentru că donator i-a fost chiar mama lui. Astfel, tânărul a fost operat în mediul privat, la Spitalul Sf. Constantin din Braşov. Pentru intervenţie, a fost nevoie de o sumă consistentă, 30.000 de euro. Din total, din bugetul de sănătate i-a fost decontată doar suma de 1.500 de lei.
Astfel, încă din toamna anului trecut, familia şi prietenii lui Ionuţ, precum şi colegii săi fotbalişti alături de alte persoane din fotbalul bihorean, au început să strângă fondurile necesare, proces în care s-a implicat şi medicul Bogdan Moldovan, cel care l-a operat.
Pe 11 februarie, zi în care se sărbătoreşte Ziua Mondială a Bolnavului, Spitalul Sf. Constantin din Braşov a sărbătorit reuşita primului transplant de rinichi din anul 2022. Echipa doctorului Bogdan Moldovan a efectuat cu succes cel de-al 24-lea transplant renal al Centrului "Prof. Gilles Mentha" din cadrul Spitalului "Sf. Constantin" din Braşov şi primul din anul 2022, folosind chirurgia robotică.
(foto: Facebook)
Un dar fără de preţ
"La 30 de ani de la naştere, mama Lucia i-a oferit fiului Ionuţ o a doua şansă la viaţă normală, donându-i un rinichi. Intervenţia a presupus recoltarea rinichiului stâng de la mamă prin tehnica DaVinci realizată de echipa de urologie formată din Prof. Dr. Nicolae Crişan, Prof. Dr. Ioan Coman. Dr. Alexandru Cealan, anestezist Dr. Andreea Popianaş, as. Anca Jecan, as. Georgiana Pistol. Intervenţia la receptor a durat cca. 2h, rinichiul fiind implantat la nivelul vaselor iliace drepte şi vezicii urinare. Echipa a fost formată din Dr. Bogdan Moldovan, Dr. Viorel Rusu, Dr. Costel Rad, Dr. Radu Pisică, Dr. Vlad Untaru, as. Angela Cotoară, as. Sabrina Marica, as. Miruna Răşină, as. Diana Şerban. Rinichiul a funcţionat imediat, fapt confirmat de ecografia Doppler peroperatorie efectuată de Dr. Dragoş Lupu, pacienţii fiind preluaţi pentru supraveghere în terapie intensivă, terapia post-transplant fiind coordonată de nefrolog dr. Mihaela Verzan", se arată într-un comunicat al Spitalului "Sf. Constantin".
"Mami e o eroină"
"Mulţumesc frumos pentru toate mesajele pe care le-aţi transmis, îmi cer scuze, nu pot sa va răspund la toţi personal. Sunt bine, analizele sunt foarte bune, rinichiul îşi face treaba de la implantare, mami se simte bine. E o eroină. Îi datorez restul vieţii pentru tot. Mă bucur că am aşa mulţi prieteni şi am primit sute de mesaje. Vă iubesc şi de abia aştept sa ne vedem acasă", a postat Ionuţ pe pagina sa de Facebook.
În drum spre "finala" o finala nu se joaca se câștigă! O noua șansă ???????? #restart #cueroipespate ????
Posted by Manz Ionut on Tuesday, February 8, 2022
Fotbalistul a fost externat miercuri, la mai puţin de o săptămână după transplant, dar rămâne sub supraveghere timp de zece zile. Astfel, i s-a pus la dispoziţie un apartament, în incinta spitalului privat din Braşov, unde stă alături de familie.
În această perioadă, Ionuţ se obişnuieşte cu medicaţia şi efectuează analize în zilele de luni şi joi, pregătindu-se să-şi reia viaţa normală.