Consilierii județeni care au participat la ultima reuniune din acest an, desfășurată joi, au vizitat, după încheierea ședinței, noul sediu al instituției, în care funcționarii și aleșii se vor muta cel târziu la vară.
Fără excepție, cei prezenți au fost surprinși de calitatea lucrărilor de convertire a fostei Policlinici Mari în clădire administrativă, aceasta fiind reabilitată și dotată cu tehnologie de ultima oră.
„Cel târziu în iunie”
La finalul ședinței, în care au aprobat chestiuni mai degrabă formale, dar obligatorii, cum ar fi rectificarea bugetului ori tarifele pe anul viitor ce constituie venituri la bugetul administrației județene, consilierii județeni s-au deplasat pe jos de la actualul sediu din Parcul Traian, în care instituția funcționează împreună cu Prefectura Bihor, în cel din clădirea fostei Policlinici Mari din strada Republicii, pe care au vizitat-o pentru prima oară, la invitația președintelui Mircea Mălan.
Împreună cu proprietarul firmelor din grupul Selina, Beneamin Rus, și cu directorul de proiect din partea firmei Drum Asfalt, Silviu Matiuța, Mălan le-a explicat celorlalți aleși că singurele lucrări care au mai rămas de făcut sunt înlocuirea vechiului mozaic al clădirii, lucrare necesară în urma consolidării structurii de rezistență, precum și montarea unor uși, glafuri pentru ferestre, și încheierea restaurării picturii din holul principal, după care va urma echiparea cu mobilier.
De altfel, CJ Bihor a lansat în septembrie licitația pentru desemnarea producătorului mobilierului, la care s-au înscris patru firme, atribuirea urmând să fie făcută companiei care a prezentat cea mai bună ofertă.
„Sper să nu întâmpinăm contestații, așa încât să ne mutăm la primăvară, în luna mai, sau cel târziu în iunie”, a spus președintele CJ Bihor.
„Singura din țară”
Consilierii județeni au vizitat parterul și primele două etaje ale clădirii desfășurate pe 4.500 metri pătrați și recompartimentate astfel încât în prezent are 145 de încăperi.
Unele dintre acestea sunt delimitate între ele prin pereți din sticlă, altele prin ziduri și uși, toate având pardoseală din parchet de stejar cu o grosime de 2 centimetri, sub care au fost desfășurate cablurile electrice și prizele.
Clădirea, care din construcție avea o scară principală și două secundare, a fost dotată și cu două ascensoare, iar încălzirea se face prin tavan.
Cea mai spectaculoasă încăpere este cea a viitoarei săli de ședințe a plenului CJ Bihor (foto jos), cu un sistem de iluminat care îl imită pe cel natural, intensitatea iluminării putând fi ajustată după nevoie, la fel cum și cea a ventilării și a încălzirii, bazate pe un sistem cu pompe de căldură, poate fi comandată digital, de pe tablete.
„Am folosit cele mai bune soluții existente pe plan mondial pentru iluminat, sistemul de vot, sistemul de sonorizare, de supraveghere video și anti-efracție, inclusiv pentru eficientizarea și izolarea hidro-termică”, a spus reprezentantul Drum Asfalt, Silviu Matiuța, dând exemplul tencuielii speciale.
„Este singura clădire din țară cu tencuială de acest fel”, a adăugat șeful de șantier, explicând că materialul a fost anume conceput pentru tencuirea clădirilor cu ornamentație bogată, cum este și cea din centrul Oradiei, concomitent permițând pereților să „respire” fără să lase să pătrundă umiditatea.
Monument istoric
Clădirea din strada Republicii nr. 35 are statut de monument istoric, fiind construită în perioada 1899-1900 cu destinația de Palat al Finanțelor Publice, după un proiect al arhitectului Rimanóczy Kálmán.
După Al Doilea Război Mondial, imobilul a devenit ambulatoriu al Spitalului Județean, cunoscut ca Policlinica Mare, funcțiune pe care a avut-o până în 2008. Clădirea a intrat în patrimoniul CJ Bihor în 2016, după 13 ani de procese cu un ordin călugăresc care o revendicase, timp în care a ajuns într-o stare avansată de degradare.
Reabilitarea a început în august 2023, iar lucrările sunt executate de asocierea firmelor Drum Asfalt, Constructorul Sălard și Drumuri Bihor, contractul fiind încheiat pentru 48,059 milioane lei (cu TVA inclusă), sumă provenită din fonduri UE și din bugetul CJ Bihor.
Valoarea a fost între timp majorată la 60,76 milioane lei (cu TVA), din cauza scumpirii materialelor de construcție și a cheltuielilor cu forța de muncă.
Termenul pentru finalizarea lucrărilor este luna martie a anului viitor.