Curtea de Apel Oradea s-a pronunţat, luni, în procesul fraţilor Ciprian şi Ovidiu Iova, patronii celebrului magazin de etnobotanice Euphoria şi liderii celei mai ample reţele de traficanţi de etnobotanice din Bihor, trimişi în faţa instanţei pentru îndemn la trafic ilicit de droguri de procurorii DIICOT Oradea.

Cei doi au fost condamnaţi iniţial de Judecătoria Oradea: Ciprian Iova a încasat 2 ani şi 9 luni de închisoare în regim de detenţie, în vreme ce fratele său, Ovidiu, a primit o pedeapsă de 2 ani şi 1 lună de închisoare, tot în regim de detenţie. Instanţa a dispus, de asemenea, confiscarea sumei de 1,24 milioane de lei (621.061 lei de la fiecare din inculpaţi), profitul obţinut de pe urma vânzării drogurilor de către cei doi fraţi.

Soluţia a fost atacată de fraţii Iova cu apel, care s-a judecat la Curtea de Apel Oradea. Instanţa a decis, însă, luni, că argumentele acestora sunt neîntemeiate, motiv pentru care le-a respins, dispunând menţinerea în întregime a soluţiei iniţiale.

Decizia Curţii de Apel Oradea este definitivă, astfel că cei doi urmează să fie încarceraţi. De altfel, cei doi fraţi şi-au ispăşit aproape 6 luni din pedeapsă, în arest preventiv, fiind puşi în libertate în aprilie 2013, de către judecătorii Tribunalului Bihor.

Ciprian şi Ovidiu Iova sunt judecaţi din 2012 pentru îndemn la consum ilicit de droguri, după o anchetă a poliţiştilor Antidrog, coordonată de procurorii DIICOT Oradea. În timpul investigaţiilor, anchetatorii au găsit peste 120 de clienţi ai grupării şi s-a stabilit că fraţii Iova au obţinut, doar într-un singur an, un profit net de 1.242.122 lei din comercializarea ilicită a produselor psihotrope. 

Iniţial, cei doi au fost judecaţi alături de dealerii lor - Călin Martin-Toma, Lucian Heveşi, Daniel Lingurar şi Cristian Eremia - care, însă, şi-au recunoscut faptele şi au fost scoşi din cauză, primind pedepse cu suspendare sub supraveghere.

Citiţi povestea afacerii de milioane coordonată de fraţii Ciprian şi Ovidiu Iova în articolul: Patronii Euphoria la judecată: Într-un singur an, fraţii Iova au făcut 1,2 milioane de lei din etnobotanice