În baza unei decizii a Curţii Constituţionale, statul român a scăpat de plata unei sume de aproape 400 milioane lei către fraţii Ioan Micula, obţinută de aceştia în urma unei decizii a unui tribunal arbitral internaţional la care cei doi au apelat după ce în 2004 România a anulat înlesnirile fiscale acordate în 1998 firmelor din zonele defavorizate.
Lămurire constituţională
Prin Decizia 887/15.12.2015, Curtea Constituţională a României a respins, practic, o excepţie de neconstituţionalitate ridicată de avocaţii fraţilor Micula privind legislaţia în baza căreia statul român a făcut o plată dispusă în 2013 de Centrul Internaţional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiţii, din cauza anulării facilităţilor fiscale.
„Practic, Curtea Constituţională a girat din punct de vedere constituţional mecanismul legal construit de statul român pentru punerea în aplicare a hotărârilor pronunţate de instanţele judecătoreşti sau arbitrale, cu incidenţă în domeniul ajutorului de stat, mecanism aplicat inclusiv in cazul Micula, a declarat ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu.
Prin Hotărârea arbitrală pronunţată în data de 2 decembrie 2013 de Tribunalul arbitral de pe lângă Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor relative la Investiţii din Washington, Romania a fost obligată la plata a aproximativ 84,60 milioane euro, plus o dobândă ROBOR şi una de 5% până la plata tuturor sumelor către reclamanţi.
Proces de 250 milioane dolari
Facilităţile fiscale pentru companiile din zonele defavorizate, cum sunt şi cele din zona Sudrigiu-Rieni patronate de fraţii Micula, au fost instituite în 1998, de Guvernul Radu Vasile, pe o perioadă de 10 ani. În 2004, însă, grăbit să obţină aderarea la UE, care restricţionează sever ajutoarele de stat, Guvernul Năstase a anulat statutul special al zonei.
Invocându-şi cetăţenia suedeză şi existenţa unui acord bilateral de protejare a investiţiilor încheiat în 2003 de România şi Suedia, în 2005 fraţii Micula au intentat statului un proces la cel mai înalt tribunal arbitral din lume, de la Washington, cerând daune de 250 milioane dolari, echivalentul investiţiilor nerealizate prin abrogarea înlesnirilor.
Bătaie scumpă
Atât statul, cât şi cei doi oameni de afaceri au cheltuit enorm pentru câştigarea procesului de la Washington, Guvernul Ponta plătind 11,5 milioane euro firmelor de avocatură Freshfields Bruckhaus Deringer şi Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, iar fraţii Micula 18,4 milioane euro caselor Dragne & Asociaţii, Shearman & Sterling şi King & Spalding.
În decembrie 2013, fraţii Micula au câştigat disputa, statul fiind obligat la plata despăgubirilor, deoarece prin anularea după 6 ani a stimulentelor promise investitorilor pentru 10 ani nu a asigurat "tratament corect şi echitabil" celor doi întreprinzători. Explicată pe 370 de pagini, sentinţa a consfinţit prima înfrângere a României la Washington.
Sechestru pe averea statului
După decizie, statul a introdus o acţiune în anulare, dar fraţii Micula au cerut executarea de îndată a hotărârii prin plata imediată a 80% din despăgubiri. În martie 2014, Tribunalul Bucureşti le-a autorizat solicitarea, iar un executor a impus Ministerului Finanţelor să se conformeze în 6 luni. În decembrie 2014, fraţii Micula au obţinut inclusiv sechestrarea pachetului de acţiuni deţinute de stat la OMV-Petrom, iar apoi şi poprirea conturilor ROMATSA, în final autorităţile hotărând achitarea sumei prin compensarea despăgubirilor cu datorii ale firmei către bugetul de stat, în valoare de 76 milioane euro.
Guvernul a informat Comisia Europeană că a făcut compensarea, dar în februarie 2015 CE a ameninţat România cu un proces la Curtea de Justiţie a UE, tocmai pentru că prin acordarea scutirii de la plata taxelor a încălcat legislaţia europeană privind ajutoarele de stat. Mai mult, CE a cerut statului chiar să recupereze ajutorul astfel acordat, ameninţând că în caz contrar România riscă o amendă consistentă, de ordinul câtorva sute de milioane de euro.
„Caz-şcoală” pentru UE şi SUA
Litigiul dintre stat şi fraţii Micula nu priveşte doar relaţia dintre România şi Suedia ori dintre România şi UE, ci şi raportul UE - SUA, în contextul în care oficialii de la Bruxelles şi Washington negociază aşa numitul TTIP (Parteneriatul Transatlantic pentru Comerţ şi Investiţii) şi se lovesc de clauza ISDS (Investors - State Dispute Settlement), ce garantează integritatea investiţiilor cetăţenilor străini făcute în statele aflate sub incidenţa acestui acord, prevăzând soluţionarea litigiilor nu la instanţele naţionale ori europene, ci la tribunale de arbitraj.
UE consideră că acceptarea clauzei ISDS în TTIP ar da investitorilor americani puteri sporite în faţa statelor UE şi ar permite abuzuri din partea corporaţiilor. Ca urmare, europeanii fac presiuni pentru eliminarea clauzei ISDS, argumentând că un stat UE poate fi pus în dificultate de o curte de arbitraj în baza mecanismului de protecţie a investitorilor străini. Din acest punct de vedere, dosarul Micula vs România a devenit chiar un „caz-şcoală”, motiv pentru care CE are interesul ca hotărârile CISDI să nu prevaleze asupra deciziilor europene.
Citiţi pe această temă şi