Doi soţi orădeni, administratorii unei firme din municipiu, ar putea fi trimişi în judecată pentru evaziune fiscală de peste 9,3 milioane lei de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor, care au anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, finalizarea anchetei în acest caz.

Societatea, despre care BIHOREANUL a aflat că se numeşte Sao Team SRL, se ocupă cu producţia de pantofi în sistem lohn, iar administratorii sunt fostul manager al defunctei fabrici de pantofi Olimpia SA, Lucskai Cincă Istvan, 59 de ani, şi soţia acestuia, Lucskai Cincă Olimpia, 57 de ani.

Poliţiştii le impută celor doi că, în perioada 2010-2015, au înregistrat în contabilitatea societăţii cheltuieli fictive în valoare totală de 11.444.207 lei, dar şi că ar fi ţinut evidenţe contabile duble cu salariile angajaţilor.

Prejudiciul total adus astfel bugetului consolidat al statului este de 9.344.308 lei.

Pentru recuperarea prejudiciului, poliţiştii au instituit măsuri asiguratorii, aplicând sechestre asiguratorii asupra a două imobile aflate în proprietatea celor doi orădeni, până la concurența sumei de 700.000 lei.

Dosarul a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, cu propunere de trimitere în judecată a celor în cauză.