Bucuraţi-vă de minivacanţa de Rusalii, căci de săptămâna viitoare se lasă rău! Vara aceasta aproape că nu va exista cvartal de blocuri din Oradea fără tranşee.

Până în octombrie, Termoficare are de înlocuit 15 kilometri de reţea magistrală, din Rogerius până în Nufărul. "Şi pentru noi este o provocare. Nimeni n-a reuşit până acum să înlocuiască 15 kilometri de reţea magistrală, dintr-un sistem ţinut în funcţiune, într-o singură vară", spune directorul Termoficare, Stănel Necula. Iar deranjul provocat de mega-şantierele CET va fi dublat de lucrările municipalităţii, ale Companiei de Apă şi OTL...

De trei ori mai mult!

Stănel Necula, director Termoficare OradeaPlanurile au fost stabilite, organizările de şantier au fost aşezate, urmează doar să înceapă atacul. Directorul Termoficare, Stănel Necula (foto), a dat săptămâna trecută ordinul de începere a lucrărilor. "Mi-e şi groază să mă gândesc ce ne aşteaptă. Anul trecut am reuşit să înlocuim doar 5 kilometri de reţele şi s-a lăsat cu ambuteiaje în tot oraşul, iar vara aceasta avem de înlocuit de trei ori mai mult", spune directorul.

Finanţate din fonduri UE prin Planul Operaţional Infrastructură Mare, lucrările de peste 20 milioane euro din această vară fac parte dintr-un program ce vizează înlocuirea a 20,28 kilometri de conducte, început în 2016. Firmele Energomontaj şi Elsaco şi-au asumat un ritm de lucru alert. "Constructorii au executat anul trecut lucrări în valoare de 5 milioane euro pe banii lor, pentru că Primăria nu avea încă semnat contractul de finanţare. Contractul a fost semnat în aprilie, iar firmele încep să îşi recupereze banii, aşa că, scăpate de sarcina financiară, vor putea accelera ritmul", spune Necula.

Deşi contractul de finanţare POIM are ca termen final data de 31 decembrie, constructorii vor trebui să termine lucrările înainte de răcirea vremii, pentru a evita criza de acum doi ani. În octombrie 2015, după o vară fără apă caldă, cum se anunţă şi aceasta, antreprenorii au intrat în sezonul de termoficare cu reţelele dezafectate, spre revolta orădenilor ţinuţi în frig. "La 1 octombrie reţelele vor trebui să fie funcţionale. După această dată vom accepta doar lucrări de refacere a carosabilului", avertizează şeful Termoficare.

"Atacuri" simultane

Vara va fi fierbinte. "Vor fi foarte multe străzi sparte şi, după caz, traficul deviat. Inerent, în zonele cu lucrări vor exista întreruperi în alimentarea cu apă caldă", avertizează Necula. Deşi constructorii şi-au asumat prin contract asigurarea continuităţii serviciului prin montarea de conducte provizorii, golirea unei reţele magistrale poate dura chiar şi o zi, aşa că orădenii vor fi nevoiţi să facă şi duşuri reci.

Pentru a evita haosul total prin spargerea simultană a celor peste 50 de străzi vizate, Termoficare a împărţit lucrările în trei etape. Prima va începe din 6 iunie şi vizează opt sectoare de lucru, pe arterele importante precum CET – Calea Borşului, Oneştilor – Calea Aradului, Tudor Vladimirescu - Shakespeare, Bulevardul Decebal de la benzinăria OMV la Biserica Emanuel, Horea – Parcul 22 Decembrie, Dunărea – Magheru – Gheorghe Doja, Parcul Traian de la BNR la Podul Dacia şi din Leonardo Da Vinci până în capătul străzii Ciheiului.

Şanţ după şanţ...

A doua etapă va începe pe 17 iulie şi cuprinde înlocuirea reţelelor din strada Mihai Eminescu până în Dunării, cu continuare pe strada Delavrancea până la Bazinul Olimpic prin Parcul Brătianu. Simultan se vor desfăşura lucrări de la Aquapark până la strada Barierei, cu trecere peste Calea Averescu şi din strada Beiuşului la blocul Cicero cu trecere prin strada Arieşului. În Rogerius se va înlocui, de asemenea un tronson delimitat de Bulevardul Dacia şi strada Simion Bărnuţiu.

Cea de a treia etapă, mai redusă ca amploare, va începe pe 7 august şi include reabilitări pe tronsoanele Depozitului – Ogorului, Calea Borşului din spatele CET I pe la Mobila Alfa până la Zahărul şi în Bulevardul Decebal, precum şi pe strada Uzinelor din faţa CET.

Deşi deranjante, lucrările sunt obligatorii din cauza avariilor repetate şi pierderilor de apă şi agent termic care se reflectă inclusiv în preţul gigacaloriei. "Reabilitarea va reduce de trei ori pierderile de pe reţeaua primară", apreciază Stănel Necula. Vechi de decenii, magistralele pierd cam 37% din totalul celor 880.000 gigacalorii anual, ceea ce înseamnă peste 53 milioane lei, adică aproape 12 milioane euro.

Şantierele de vară

Radu Ciursaș, inginerDisconfortul provocat de Termoficare va fi dublat de lucrările programate de Compania de Apă Oradea. "Vara aceasta vom înlocui toate reţelele de apă, canalizare menajeră şi pluvială din Parcul Traian. Începând din strada Republicii până în Magheru, toate conductele vor fi înlocuite înainte de reamenajarea zonei", spune inginerul Radu Ciursaş (foto).

În plus, CAO mai are de executat 30 kilometri de conducte de apă şi canalizare abandonate până acum de două ori de către constructori, în 2014 de Selina şi în 2016 de asocierea Dondi Project Construcţii cu Brexxon DSS.

Pentru un plus de eficienţă, lucrările au fost împărţite în trei pachete ce pot fi atacate simultan. Primul lot cuprinde străzi precum Arieşului, Anatole France, Constantin Tănase, al doilea artere ca Arany Janos, Mihai Viteazul, Coziei şi Garoafei, iar cel de-al treilea zone precum 1 Decembrie, Aurel Lazăr, George Enescu şi Traian Moşoiu.

Asfalt tango

Florin Birta, viceprimar OradeaOdată finalizate lucrările la reţele, municipalitatea va începe deasupra lor asfaltările. Pentru vara aceasta municipalitatea a programat investiţii de circa 25,3 milioane lei în modernizarea a 23 de artere. "Vom încerca să profităm de vacanţa de vară a copiilor, când traficul e mai redus", spune viceprimarul Florin Birta (foto).

Pe lista de investiţii se numără demararea lucrărilor la viitorul pod peste Criş din zona fostului centru de calcul, amenajarea unui sens giratoriu la intersecţia Oneştilor - Barcăului, amenajarea trotuarului din strada Republicii între magazinul Crişul - strada Dunării şi reabilitarea străzii Vasile Alecsandri.

Străzile ce urmează să fie reabilitate sunt numeroase, între ele fiind Argeşului, Buzăului, Ciocârliei, Daliei, George Washington şi Vasile Pârvan. Nu vor scăpa de ambuteiaje nici măcar cei ce vor alege ocolirea pe centură. "Încercăm să demarăm, cel târziu spre sfârşitul verii, construirea unui pasaj peste şoseaua de centură, pentru a asigura accesul orădenilor la viitoarea piaţă de vechituri, care va fi amenajată peste drum de cartierul Europa", spune viceprimarul.

Tot spre sfârşitul verii vor începe şi lucrările de reconfigurare a liniilor de tramvai din intersecţia Decebal – Primăriei, pentru a asigura accesul garniturilor în toate direcţiile, şi cele pentru construirea unei căi de rulare noi din Calea Aradului până în Cantemir de-a lungul Peţei. Asta dacă nu cumva oraşul va ceda, ca un pacient supus unui număr prea mare de operaţii...


BANI SUNT!
Investiţii de 40 milioane euro

Primăria a alocat pentru investiţiile din acest an suma record de 27 milioane euro, totalul urcând, cu investiţiile societăţilor subordonate, la 40 milioane euro. Spre exemplu, Spitalul Judeţean va demara lucrări de extindere a Unităţii de Primire Urgenţe, care va avea deasupra parterului primul laborator robotizat din ţară şi o farmacie cu gestiune computerizată a stocurilor. Investiţie de 4,5 milioane euro, noua clădire va avea şi un amfiteatru cu 175 locuri, cu vestiare pentru studenţi şi medici secundari. La fel, Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea va selecta un investitor care să construiască în Parcul Industrial I, din Şoseaua Borşului, un centru social cu grădiniţă, oficiu poştal, magazin alimentar, restaurant, sală de sport şi alte facilităţi necesare angajaţilor de pe platforma industrială.