De anul acesta, statul nu mai despăgubeşte victimele dezastrelor. Fie cutremur, alunecare de teren sau revărsare de ape, e treaba proprietarului locuinţei să se descurce!

Deşi conform legii populaţia este obligată, sub ameninţarea unor amenzi usturătoare, să îşi asigure locuinţele până cel târziu la 15 iulie, numărul bihorenilor care şi-au încheiat poliţe este extrem de redus. Fiecare speră că n-o să-l lovească năpasta chiar pe el...

(Fărăde)legea asigurărilor

Adoptată în 2008, după inundaţiile din Moldova, Legea 260 obligă toţi românii să îşi asigure locuinţele împotriva dezastrelor naturale. Asigurarea obligatorie împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren şi inundaţiilor costă 20 de euro pe an pentru o locuinţă de beton, piatră, cărămidă sau din orice alt material tratat chimic ori termic, respectiv 10 euro pentru casele din chirpici. Localizarea imobilului sau dimensiunile lui nu au nicio importanţă, iar cei care nu şi-au încheiat poliţe până la 15 iulie riscă amenzi de între 100 şi 500 lei. Plus plata asigurării!

În schimbul poliţei, în cazul producerii unui dezastru proprietarii casei pot beneficia de despăgubiri de până la 20.000 euro pentru locuinţele din cărămidă sau 10.000 euro pentru cele din chirpici. Românii care şi-au asigurat locuinţele de bunăvoie sau obligaţi de bancă la contractarea unui împrumut ipotecar sunt scutiţi de asigurarea obligatorie. Legea nu îi scuteşte însă şi pe cei care nu au cum să cadă victime evenimentelor incluse în asigurare...

Pariul cu dezastrul

Feriţi de catastrofe naturale, bihorenii refuză să dea bani pe asigurare doar ca să rămână fără ei. "Adică eu să îmi fac asigurare de inundaţie, alunecări de teren şi cutremur, ca prostul, câtă vreme Crişul Repede e regularizat, iar zona în care ne aflăm e una de câmpie, unde nici când a fost cutremurul mare din Bucureşti n-a existat pericol?!", protestează Viorel, proprietarul a două apartamente în Oradea. Şi la fel ca el gândesc majoritatea orădenilor...

10 Alexandru Butiri.jpgAlexandru Butiri (foto), preşedintele Asociaţiei de Proprietari "Fagului", spune că a încercat să îi convingă pe membri să îşi încheie poliţe, fie şi numai ca să nu fie amendaţi. "Am afişat la asociaţie ofertele mai multor firme de asigurări. Oamenii nici măcar nu le citesc!", zice Butiri. Strâmtoraţi de costul întreţinerii apartamentului şi de preţul coşului zilnic, orădenii spun că nu au bani şi pentru asigurare. "Vin cu argumente care te lasă fără replică. "Doar n-o să renunţ la medicamentele care mă ţin în viaţă ca să plătesc asigurarea casei...", mi-a spus un pensionar", povesteşte preşedintele Asociaţiei.

Orădenii între 30 şi 40 de ani sunt printre puţinii care citesc ofertele afişate. "Au copii de crescut şi vor, probabil, să se protejeze", spune Butiri. Numai că, în majoritatea cazurilor, aceştia au deja asigurare pe locuinţă. Le-a făcut-o banca cu de-a sila când i-au împrumutat cu bani de apartament...

Super-ofertă de sezon

În ideea de a cuceri cât mai mult din piaţă, asiguratorii se bat în oferte. La acelaşi preţ cu asigurarea obligatorie, acestea oferă asigurări facultative perfect valabile.

10 Florin Mateiu.jpg"Locuinţele sunt asigurate în plus, după caz, pentru incendiu sau inundaţii cu apa din conducte, în caz că se sparge vreo ţeavă. Cei care stau la case sunt asiguraţi pentru pagube provocate terţilor în cazul în care câinele familiei muşcă pe cineva care a intrat în curte, iar cei de la bloc dacă îi inundă şi pe vecini", spune Florin Mateiu (foto), directorul firmei Areal Bucureşti. Bărbatul conduce peste 25 de agenţi de asigurări dar spune că, afectată puternic de criză, piaţa este departe de a-şi atinge potenţialul...

Puţini asiguraţi

Mateiu spune că pentru cei 20 de euro, în cazul unui eveniment asigurat, clienţii sunt despăgubiţi cu 1.000 de euro. Suma nu e mare, dar creşte cu câte 1.000 pentru fiecare trei euro plătiţi în plus. La fel, bunurile din imobil pot fi asigurate împotriva furtului pentru valoarea de 0,8% din cea evaluată. În ciuda ofertelor, însă, orădenii rămân strânşi la pungă.

"Numărul orădenilor asiguraţi este mic, probabil sub 30%, iar la ţară e şi mai rău. În Vârciorog, de exemplu, din sutele de case, doar trei sunt asigurate. Oamenii sunt convinşi că, fiind la un an înainte de alegeri, primarul nu le va da amenzi", spune directorul. Numai că, în cazul în care edilul se hotărăşte să îşi facă totuşi datoria, îi va ustura la buzunare. Amenda e de şase ori mai mare decât suma pe care ar fi plătit-o altfel pe asigurare. Dovadă clară că "scumpul" mai mult păgubeşte...


"Asigurarea obligatorie este o afacere nesimţită, fiindcă statul ne obligă să se asigurăm locuinţele pentru fenomene care, în Bihor cel puţin, nu au avut loc în ultimii 50 de ani, cum ar fi cutremurele"

Alexandru Butiri


GREU DE URMĂRIT
"Scopul nu e amenda!"

10 Eduard Florea.jpgDeşi a mai rămas doar o lună până la expirarea termenului limită prevăzut de lege pentru încheierea asigurărilor obligatorii, directorul economic al Primăriei Oradea, Eduard Florea (foto), nu ştie nici acum ce riscă cei fără asigurare. Teoretic, după 15 iulie, cele 13 firme de profil care s-au înscris în aşa-numitul Pool Naţional de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID) vor solicita primăriilor lista proprietarilor de locuinţe pentru a-i indentifica pe "evazionişti".

"Situaţia e încurcată, deoarece în baza noastră de date nu scrie nicăieri dacă locuinţa este ipotecată şi, ca atare, dacă este asigurată de bancă. Cum amenzile se dau de primării la cererea PAID, va fi penibil să batem la uşa omului după bani iar el să ne demonstreze că nu datorează nimic", spune Florea. Pentru a evita asemenea situaţii, într-o primă fază municipalitatea va trimite oamenilor somaţii. "În fond, scopul nostru nu e să dăm amenzi. Încercăm doar să impunem respectarea legii", spune directorul. Pentru că legea e lege, oricât ar fi de proastă ori nedreaptă...