Ioan Lucian a reuşit din orgoliu ce n-au putut face nici sindicatele din interes, nici guvernările Boc din prostie.

Din dorinţa obsesivă de a fi reales preşedinte al Federaţiei Patronilor Bihor, Lucian a spart în bucăţi organizaţia îndepărtându-şi tocmai cele mai puternice firme. Oamenii de afaceri au realizat că, decât să plătească datoriile de circa 200.000 euro acumulate stupid de Lucian, mai bine înfiinţează o asociaţie nouă. Curată, şi fără Puiu...

Puiu, mazilit!

BIHOREANUL a avertizat încă de anul trecut asupra managementului defectuos al preşedintelui FPB, Ioan Lucian, care a adus în pragul falimentului cea mai puternică organizaţie a întreprinzătorilor locali. Scandalul mare a izbucnit însă abia în februarie anul acesta când, în urma unui audit făcut la finalul de mandat, membrii organizaţiei au descoperit datoriile record - de 820.000 lei - acumulate de preşedinte în perioada 2008-2010. Şi negate public în mod repetat!

08 Octavian Bara.jpgCa urmare, în şedinţa de acum o lună preşedintele a şi fost mazilit. "Domnul Lucian a fost înlocuit din funcţie ca urmare a faptului că s-au ridicat probleme faţă de modul în care federaţia şi-a desfăşurat activitatea în ultima perioadă, investiţiile făcute şi datoriile acumulate", a declarat pentru BIHOREANUL la acea dată Octavian Bara (foto), patronul Autobara, care a preluat funcţia de preşedinte interimar pentru 30 de zile, până la organizarea alegerii unei noi conduceri. Mai responsabile...

Preşedinte de... scară

Ioan Lucian nu s-a lăsat, însă. Retrogradat vicepreşedinte, s-a învârtit rapid de o funcţie de preşedinte executiv al Uniunii Naţionale a Patronatului Român, profitând de relaţia cu fondatorul acesteia, Ioan Miluţ, şi şi-a pregătit revenirea.

Spre surprinderea membrilor, după o Adunare Generală lipsită de cvorum, organizată la sfârşitul lunii martie, profitând de neimplicarea membrilor dezamăgiţi, în şedinţa din 5 aprilie Lucian s-a reinstalat preşedinte. "Adunarea Generală a FPB şi-a ales conducerea pentru următorii 4 ani. Aceasta are următoarea componenţă: Ioan Lucian - preşedinte, Viorel Micula - preşedinte de onoare, Adrian Rotar - prim vicepreşedinte, Octavian Bara - vicepreşedinte şi Sorina Bradea - vicepreşedinte", se menţionează într-un comunicat.

Ce nu spune anunţul este că la Adunarea Generală au participat circa 20 de persoane, iar conform statutului şedinţa ar fi statutară doar dacă la ea sunt prezenţi jumătate plus unu din membrii FPB cu plata cotizaţiei la zi. Concluzia şocantă este că, din cei circa 240 de cotizanţi, cât număra federaţia în 2008, săptămâna trecută mai erau puţin peste 40! Cam cât o scară de bloc...

08 Viorel Micula.jpgRevenirea lui Lucian a fost posibilă şi datorită retragerii din cursă a preşedintelui interimar Octavian Bara. Mai mult, pentru a fi sigur de victorie, Puiu l-a cooptat pe magnatul Viorel Micula (foto) ca preşedinte de onoare, chit că funcţia fusese acordată pe viaţă fondatorului Vasile Pop. Mişcarea a fost cu "bătaie": Lucian s-a asigurat că Micula nu va pretinde funcţia de preşedinte, dar va accepta totuşi să acopere din banii săi găurile federaţiei.

Bun de plată

Iar, dacă e aşa, este bun de plată! Începând cu anul 2008, FPB a acumulat doar datorii, ajungând să îi fie tăiate curentul, apa, internetul şi telefonia mobilă. Asociaţia patronală are restanţe la chirie, deşi plăteşte doar 100 lei pe lună pentru spaţiul ultracentral din Pasajul Vulturul Negru, şi nu şi-a achitat nici măcar gunoiul.

De parcă nu era de ajuns, Lucian a reuşit să facă de râs patronii bihoreni lăsând neachitate facturi de circa 11.000 lei către Hotel Internaţional încă de la Balul Patronilor 2008, respectiv 31.000 lei după ediţia din 2009 organizată la Palazzo. Hotelierii i-au trimis somaţii de plată, după care l-au dat pe mâna executorului judecătoresc.

Acesta va trebui, însă, să stea la rând. Lucian datorează, printre multe altele, încă din 2008, 600 lei pentru cazarea lui Ioan Miluţ, 500 lei pentru mesele servite de principele Radu Duda şi 2.400 lei pentru propriile prânzuri "de protocol". Obişnuit cu traiul bun, Lucian a luat în leasing, pentru imagine, o limuzină Saab, trecând pe nota de plată a FPB alte facturi neachitate de 70.700 lei. Anul trecut, când firma i-a ridicat maşina din stradă pentru neplată, preşedintele şi-a închiriat, pe banii federaţiei, de la propria firmă, Lucon Tour, un autoturism Dacia Logan, cu care circulă şi acum...

Colac peste pupăză, în octombrie 2010 preşedintele a împrumutat pentru 9 luni de la preşedintele UNPR, Ioan Miluţ, nu mai puţin de 100.000 euro pentru a relansa proiectele FPB. Împrumutul, care dublează practic datoriile federaţiei, va trebui returnat la sfârşitul lui iulie 2011. Dacă va fi de unde...

Renaşterea speranţei

08-Marcel-Barbut.jpgÎngroziţi de dezastrul financiar provocat de Ioan Lucian şi, totodată, de încăpăţânarea lui de a conduce în continuare federaţia, patronii bihoreni au dat semnalul retragerii din FPB. Patronul firmei Adeplast, Marcel Bărbuţ (foto), unul dintre cei mai puternici sponsori ai organizaţiei, s-a retras din asociaţie pe 5 aprilie. Iar exemplul său a fost urmat rapid şi de ceilalţi finanţatori.

BIHOREANUL a aflat că un număr de 50 de companii bihorene, majoritatea provenind din FPB, vor înfiinţa săptămâna aceasta o nouă organizaţie patronală. Asociaţia Firmelor Bihor va cuprinde branduri de notorietate precum Adeplast, Autobara, Congips, Continental, Deme Macarale, Leonardo, Pelican, Selina, Tiger Amira, Sintezis, Zahărul şi chiar Keviep.

Membrii fondatori însumează o cifră de afaceri de peste 800 milioane de euro anual şi au împreună nu mai puţin de 13.000 de angajaţi. Scopul declarat al organizaţiei este de a reprezenta în mod real interesele celor peste 30.000 firme bihorene într-o asociaţie nouă, curată, puternică. Şi, mai ales, fără Lucian...


PROIECTE RATATE
Adio, bani!

Preşedintele FPB şi-a făcut cunoscute "calităţile" inclusiv pe plan internaţional, aducând federaţia în situaţia de a pierde proiecte transfrontaliere în valoare de 1,3 milioane euro.

Managementul lui Ioan Lucian a provocat blocarea proiectului ziarului de afaceri "Împreună Bussines", demarat în colaborare cu Camera de Comerţ din Debreţin, care la sfârşitul anului trecut s-a şi retras pentru a nu îşi compromite imaginea. Acelaşi partener a cerut înlocuirea FPB cu Primăria Oradea în proiectul transfrontalier care viza reabilitarea unui spaţiu în incinta Cetăţii cu destinaţia de centru de afaceri şi construirea unui sediu nou pentru Camera de Comerţ din Debreţin. Ungurii au preferat să rupă înţelegerea cu Lucian decât să ajungă în situaţia ca amatorismul acestuia să îi facă să piardă finanţări de 3 milioane de euro.