Primăria Oradea prin Compartimentul de Inspecţie Fiscală, va începe de mâine, 15 iunie, să efectueze controale la firmele care desfăşoară activităţi în construcţii pe teritoriul municipiului Oradea, care au sediile principale în alte localităţi şi care au mai mult de 5 angajaţi pe Oradea.

Controalele se vor face, în primul rând la firmele de construcţii, deoarece acestea sunt cele care au fluctuaţii la forţa de muncă, atât ca număr, cât şi ca locuri de desfăşurare.

"De mâine vom începe activitatea de verificare, urmând ca impozitul pe salarii plătit pentru activităţile desfăşurate în Oradea de nerezidenţi, să fie achitat municipalităţii. În acelaşi timp mizăm şi pe conformarea voluntară. În acest sens, vom solicita agenţilor economici să ceară firmelor prestatoare de servicii dovada înregistrării punctului de lucru" , a declarat Tănase Miculescu, directorul adjunct al Direcţiei Economice din Primăria Oradea.

Conform celor declarate de Miculescu, prin aceste verificări municipalitatea vrea să detemine societăţile comerciale să declare în evidenţele fiscale din localităţile în care îşi au sediile principale punctele de lucru de pe raza municipiului Oradea. Numai în acest fel, veniturile din impozitele pe salarii, din sume defalcate, pot fi virate în mod corect la bugetul local, conform legislaţiei în vigoare.

Legea nr. 273/2006 (actualizată), privind finanţele publice locale prevede că "primarul, prin compartimentele de specialitatea, poate verifica corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial atât a sediului social principal, cât şi a sediului secundar".

Astfel, Legea nr. 273/2006 (actualizată), privind finanţele publice locale prevede la articolul 32, alineatul 7: "Orice persoană subiect al unui raport juridic fiscal, inclusiv operatorul economic, instituţia publică şi instituţia publică locală, care are organizată o entitate, cu sau fără personalitate juridică, la altă adresă decât sediul social al subiectului respectiv, cu minimum 5 persoane care realizeză venituri din salarii, are obligaţia să solicite înregistrarea fiscală a entităţii respective, ca plătitoare de salarii şi de venituri asimilate salariilor, la organul fiscal din subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscale în a cărui rază teritorială se află adresa unde se desfăşoară efectiv activitatea acea entitate. Solicitarea se face în termen de 30 de zile de la data înfiinţării, pentru entităţile nou-înfiinţate".