Fundaţia Mişcarea Populară a ţinut, joi, cea de-a doua conferinţă de presă de la înfiinţare. În lipsa unui sediu, de data aceasta luptătorii pentru "binele societăţii" au ales Muzeul Iosif Vulcan ca loc de desfăşurare al întrunirii cu presa.

După ce au anunţat din nou că au oferit un premiu de merit unui elev merituos din clasele primare de la o "şcoală de cartier", Sorin Borza, coordonatorul filialei locale şi profesor de Etică la Universitatea din Oradea, a subliniat, la aproape două săptămâni de la începerea şcolii, problemele legate de unităţile de învăţământ la care investiţiile au fost oprite şi care nu au fost pregătite de noul an şcolar.

În cadrul aceleiaşi conferinţe, un alt membru al fundaţiei, fostul ziarist Daniel Meze, a adus în prim plan "eterna" problemă romilor care vin în Oradea cu trenul în fiecare zi şi devastează mai ales zona Gării Centrale.

"Locuitorii din zona Gării Centrale sunt exasperaţi de acestă migraţie zilnică a romilor care lasă în urma lor o mizerie de nedescris. Aceştea sosesc în Oradea pe două rute feroviare: Bratca şi Valea lui Mihai. Ei vin să cerşească, să caute prin gunoaie şi să fure. Colectează tot felul de lemne bune pentru foc, obiecte de mobilier şi aparatură electrocasnică aruncată de orădeni pe care le transportă cu tramvaiul până la gară şi de aici cu trenul până acasă. Mizeria din faţa gării şi din saţiile de tramvai de la gară se datorează aproape în exclusivitate acestei migraţii zilnice a sute de romi. Mobilierul stradal este deteriorat, iar spaţiile verzi din zonă sunt devastate", a descris Daniel Meze situaţia "turiştilor" care invadează oraşul, prezentând presei şi mai multe fotografii în acest sens.

Susţinând că Fundaţia Mişcarea Populară nu va pune în discuţie nicio problemă fără să încerce să ofere şi soluţii, Daniel Meze a propus, întâi de toate, o colaborare între Primăria Oradea şi administraţiile din localităţile din care provin romii.

"Facem apel la toţi primarii din zonele unde sunt comunităţi însemnate de romi să elaboreze o strategie comună cu Primăria Oradea şi cu Poliţia Comunitară prin care să se identifice aceste persoane care fac "turism zilnic" în Oradea. După acest prim-pas, să se verifice câte din aceste persoane beneficiază de ajutoare din partea statului. Dacă beneficiază aceştia ar trebui obligaţi să presteze muncă în folosul comunităţii, sub sancţiunea tăierii ajutorului social. Astfel, în loc să vină dimineaţa cu trenul la Oradea, rromilor li s-ar putea da un program de muncă în folosul comunităţii de la ora opt dimineaţa", a mai spus Meze.

De asemenea, Fundaţia Mişcarea Populară Oradea le sugerează primăriilor din comune şi celei din Oradea să elaboreze "un plan comun prin care să finanţeze şi să implementeze alături de ONG-uri, cum ar fi Ruhama, programe pentru informarea, educarea şi integrarea socială a romilor". În plus, Fundaţia consideră că şi comunităţile confesionale ar trebui să se implice în integrarea socială a romilor. "Facem un apel la primarul Ilie Bolojan sau la viceprimarul Ovidiu Mureşan, care coordonează direcţia socială, să fie vectorii care să iniţieze un dialog şi o colaborare în sensul celor exprimate", a încheiat Daniel Meze.

Cât de eficientă ar fi "strategia" propusă de Fundaţia Mişcarea Populară nu se ştie. Până nici liderul ei nu părea foarte convins. "Este un posibil răspuns la această situaţie", a comentat Sorin Borza.

Citeşte mai mult despre fundaţie în articolul: Fundaţia Mişcarea Populară pretinde că vrea "devirusarea politicii de dreapta din România" (FOTO)