Zona centrală a orașului Oradea se pregătește pentru sărbătorile de iarnă.
Clădirea Primăriei este împodobită, în aceste zile, cu funde și panglici roșii, precum și cu iluminat festiv pentru sărbători.
Alpiniștii utilitari angajați de municipalitate au început încă de luni dimineață ornarea palatului administrativ al orașului, cu prinderea panglicilor roșii de mari dimensiuni pe turnul și fațada clădirii.
„Pe clădire vor fi montate și două fundițe și 4 coronițe de mari dimensiuni, toate decorate și puse în valoare de iluminatul festiv”, a declarat pentru BIHOREANUL șeful Direcției Logistică din cadrul Primăriei Oradea, Mircea Oaie.
Lucrările de împodobire a palatului administrativ al orașului au fost atribuite firmei Dacardi Event pentru suma de 40.000 lei.
Acestea vor trebui finalizate până vineri, când în Oradea începe Târgul de Crăciun.
Târgul de Crăciun din Oradea, care urmează să se desfășoare în Piețele Unirii și Ferdinand, din zona centrală, se va deschide vineri, la ora 18, cu pornirea iluminatului festiv.