Furt ca-n filme la o bancă din Oradea! Bijuterii de aur, ceasuri preţioase şi bani, în valoare totală de aproape 1 milion de lei au dispărut din două casete de valori, sustrase de membrii unei grupări de hoţi din Republica Moldova.

Furturile, comise pe 6 martie, au ieşit la iveală abia acum, când Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anunţat finalizarea cercetărilor în caz şi trimiterea în judecată a doi dintre membrii grupării: Andrei Odainic, cetăţean moldovean, şi Alexei Druţă, având dublă cetăţenie româno – moldovenească.

Potrivit comunicatului, transmis presei joi, grupul de hoţi era bine organizat şi specializat în furturi din bănci iar "lovitura" de la Oradea a fost pregătită până la cel mai mic amănunt.

Alexei Druţă a avut rolul de a-i asigura lui Andrei Odainic transportul şi paza pe timpul cât acesta se afla pe teritoriul României.

La rândul său, Odainic a fost cel care, pe 5 martie, a intrat în agenţia bancară şi a deschis un cont sub identitate falsă, iar o zi mai târziu, folosindu-se de aceeaşi identitate, a închiriat şi o casetă de valori. "După ce inculpatul Odainic Andrei a intrat în camera de valori, rămânând singur, cu ajutorul unor chei potrivite, a golit alte două casete iar apoi a plecat, fiind preluat din imediata apropriere a unităţii bancare de către o persoană care conducea o motocicletă găsită ulterior de poliţişti abandonată pe un teren agricol şi acoperită cu resturi de vegetaţie, fără plăcuţe de înmatriculare", spun procurorii.

Ancheta, pornită în luna martie la Oradea, a fost continuată din luna mai de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie alături de  o echipă complexă de poliţişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale, al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor şi al Poliţiei Municipiului Oradea – Biroul de Investigaţii Criminale, bănuielile fiind că gruparea a mai comis astfel de fapte şi în alte localităţi din România.

Cercetările au fost îngreunate însă de faptul că hoţii s-au folosit de identităţi false pentru a trece graniţa şi s-au cazat la hoteluri diferite, pentru ca, în cazul unor investigaţii, anchetatorii să nu poată stabili legătura dintre ei.

Cu toate acestea, după 8 luni de investigaţii laborioase, la începutul lunii octombrie, autorii furtului comis în Oradea au fost prinşi.

Pe 7 octombrie, Andrei Odainic a fost prins şi arestat, iar complicele său, Alexei Druţă, a ajuns şi el după gratii, două săptămâni mai târziu. Măsurile au fost menţinute până în prezent, când procurorii au decis trimiterea lor în judecată.

În cazul lui Odainic, acuzaţiile sunt de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi două infracţiuni de furt calificat. La rândul său, Druţă este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi două infracţiuni de complicitate la furt calificat.

Paguba a fost apreciată de titularii casetelor de valori la 366.800 lei, şi respectiv 535.000 lei.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor.