Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Mănăstirea Izbuc, aflată de un secol în lăcașul de cult, a fost ținta unui furt petrecut la sfârșitul săptămânii trecute. Hoții au pătruns în catedrala din curtea mănăstirii și au furat darurile lăsate de credincioși, bijuterii în valoare de zeci de mii de euro.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Izbuc se află în incinta așezământului monahal din anul 1930 și este păstrată într-o cutie cu pereți de sticlă, pentru a fi protejată de intemperii.

În aceeași cutie sunt așezate și darurile credincioșilor - bijuterii, în special din aur (foto) - oferite ca semn de recunoștință pentru ajutorul primit.

Icoana a fost aşezată în catedrala în care se oficiază slujbe doar duminica și în zilele de sărbătoare, însă lăcașul de cult rămâne deschis pe timpul zilei pentru enoriași, pelerini și vizitatori care doresc să se roage sau să se închine.

Ușile sunt încuiate doar seara, după lăsarea întunericului.

Furtul a fost descoperit sâmbătă dimineață, când paracliserul a intrat în catedrală și a observat că ușa cutiei de sticlă era deschisă, iar bijuteriile dispăruseră.

Călugării au alertat imediat Poliția.

Prejudiciul este estimat la peste 30.000 de euro, sumă care reflectă valoarea darurilor adunate de-a lungul ultimului deceniu.

Echipaje de polițiști și criminaliști au ridicat amprente și au analizat imaginile surprinse de camerele de supraveghere montate în incinta mănăstirii.

Anchetatorii încearcă acum să identifice hoții, însă misiunea nu este deloc ușoară, mai ales că doar sâmbătă mănăstirea a fost vizitată de peste 250 de pelerini din toată țara.

Cercetările sunt derulate la Secţia 10 de Poliţie Rurală Ştei, sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş. 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!