Federaţia Patronilor Bihor, Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane şi Uniunea Naţională a Patronatelor din România au premiat vineri seară la Teatrul Regina Maria brandurile în care bihorenii au cea mai mare încredere, într-o festivitate animată de maestrul Florin Piersic.

Printre cei circa 300 de participanţi la eveniment s-au numărat ambasadorul Belgiei în România, Philippe Beke, ambasadorul Israelului Dan Ben-Eliezer, consilierul economic al Ambasadei Spaniei în România, Augustin Navarro de Vicente - Gella, ambasadorul României în Ungaria, Victor Micula, viceprimarul municipiului Debreţin, Papp Laszlo, vicepreşedintele Confederaţiei Industriaşilor din Ungaria, Orosz Csaba, patroni, politicieni şi reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene.

Spre deosebire de ediţia din 2011, anul acesta "Gala Brandurilor Bihorene" a premiat firmele în care bihorenii au cea mai mare încredere. "Anul acesta ne-am propus să măsurăm nu notorietatea, ci credibilitatea brandurilor, cea care face ca persoanele să se întoarcă la aceeaşi firmă", a declarat sociologul Adrian Hatos, conferenţiar universitar. Câştigătorii au fost desemnaţi în urma unui sondaj realizat de studenţii orădeni pe un număr de peste 4.000 de subiecţi.

Tari în brand

Pentru un plus de obiectivitate, firmele bihorene au fost împărţite pe nouă secţiuni, în funcţie de domeniul de activitate. Astfel, la secţiunea "Agricultură", locul I a revenit firmei Agroind Cauaceu la concurenţă cu Nutrientul şi Patrol Service, la secţiunea "Cultură, educaţie şi sport" a câştigat Colegiului Naţional Emanuil Gojdu, care a concurat cu cluburile sportive Liberty şi Gym Mar Strong, iar câştigătorul secţiunii "Turism" a fost desemnat Hotel President, care a devansat firmele Milenium şi Romtour.

La fel ca şi anul trecut, locul I la secţiunea "Sănătate" a revenit Spitalului Pelican, care a concurat cu New Medics şi Ecomed. La secţiunea "Industrie" a fost desemnată câştigătoare firma Plastor, care a întrecut la capitolul încredere companiile European Drinks şi Optimedia, "Construcţiile" au fost câştigate de Selina urmată de Constructorul Sălard şi Dumexim, iar la secţiunea "Servicii" locul I a revenit grupului de firme RCS-RDS, care a devansat companiile Crist Vest Audit şi Mira Clean.

La secţiunea "Comerţ", firma Tiger Amira a devansat în mod surprinzător colosul Lotus Center şi firma Leonardo, iar locul I în domeniul "Auto-transport" a revenit companiei West Group, secondată de Auto Bara şi Gig Impex.

Pentru excelenţă în afaceri...

Cu ocazia ceremoniei, organizatorii au mai acordat premii de excelenţă pentru anul care se încheie. Femeia de afaceri a anului 2012 a fost desemnată preşedinta companiei Sapico, Maria Sabin, titlul de politicianul anului a revenit deputatei Lucia Varga, cel mai bun partener transfrontalier a fost desemnat administratorul hotelului Korona (Ungaria), Palvolgyi Eva, iar premiul de excelenţă pentru responsabilitate socială a revenit directorului de resurse umane a companiei Celestica, Codruţa Bala.

Două dintre cele mai importante premii de excelenţă au fost acordate în domeniul hotelier, unde Andrei Pop, directorul hotelului Continental, a fost ales managerul anului 2012, iar hotelul Double Tree by Hilton a fost desemnat investiţia anului 2012.

Trei vulturi negri...

La cea de-a doua ediţie a galei, organizatorii au acordat în premieră Ordinul "Vulturul Negru" al Cetăţii Oradea, distincţie care se doreşte să devină o tradiţie menită să recompenseze personalităţi care şi-au adus contribuţia la viaţa economică a judeţului.

Primul câştigător al ordinului "Vulturul Negru" a fost desemnat Alexandru Mudura, patronul "Lotus Center", pentru afacerea pe care a ştiut să o dezvolte în ultimul deceniu la Oradea. Cu aceeaşi distincţie a fost recompensat şi primarul Ilie Bolojan, pentru sprijinul acordat companiilor orădene, şi preşedintele grupului de firme RCS RDS, Zoltan Teszari, pentru succesul afacerii pe care a dezvoltat-o aducând notorietate naţională municipiului de pe Crişul Repede şi judeţului Bihor.

Mega-show cu şogori...

Desfăşurat de-a lungul a mai bine de trei ore, răstimp în care publicul din sală s-a înjumătăţit răpus de oboseală, show-ul de vineri seară a fost punctat cu momente artistice şi cu intervenţia actorului Florin Piersic, invitat special al galei.

Îndrăgitul actor a depănat, în aplauzele asistenţie, amintiri mustind de umor obraznic despre Oradea şi fosta lui soţie Ana Szeles. "Nevestele mele au fost toate unguroaice, aşa că eu am stat întotdeauna deasupra poporului maghiar", a spus actorul în hohotele asistenţiei.

Jucându-şi propriul rol, Florin Piersic i-a ciufulit părul cu mâna directorului Teatrului "Regina Maria", Daniel Vulcu, care a fost moderatorul evenimentului, l-a mângâiat pe cap cu palma cât o lopată pe primarul Ilie Bolojan, despre care a spus că văzând respectul cu care îl ascultau muzicanţii a crezut că e şeful orchestrei, şi l-a atins la dicţie pe Alexandru Mudura, despre care a spus că "şi ăsta ştie din limba română cât am uitat eu".

De altfel, actorul nu s-a sfiit să împărtăşească asistenţei o confesiune atribuită patronului Lotus, care s-a şi luat cu mâinile de cap. "Ştiţi ce mi-a spus Alexandru Mudura în lojă? Vă spun eu: Măi Florine, tu ştii că noi doi suntem şogori?", a povestit actorul în hohotele spectatorilor. Pentru necunoscători, maestrul a definit substantivul ca desemnând faptul că "amândoi am împins acelaşi vagon", dar s-a oprit când a fost să dea amănunte despre "garnitura" care i-a generat amintiri comune cu magnatul orădean.

...şi leşin în direct

În ciuda maliţiozităţii, glumele actorului nu au fost în măsură să surprindă nici pe departe asistenţa atât de puternic precum incidentul care a avut loc, culmea ghinionului, în ultimele 2 minute din spectacol.

În momentul în care Piersic se pregătea să îl anunţe pe Zoltan Teszari ca şi câştigător al Ordinului "Vulturul Negru", răpusă de oboseala acumulată în cele peste 3 ore de spectacol, una dintre manechinele care înmânau plachete câştigătorilor a leşinat pe scenă.

Tânăra înaltă şi suplă a căzut ca secerată, izbindu-se cu putere de podea. Femeia a fost evacuată pe braţe în culise chiar de către premianţii chemaţi pe scenă, în murmurul sălii peste care o voce a început să strige: "Chemaţi un doctor!".

În final, pentru că scena s-a golit brusc, situaţia a fost salvată de actorul Daniel Vulcu, care a pus incidentul pe seama oboselii, şi de maestrul Florin Piersic, care a revenit sobru din culise pentru a asigura asistenţa că tânăra şi-a revenit şi se simte mai bine, după care a continuat să glumească: "Puteţi să-i spuneţi lui Zoltan Teszari ăsta că atunci când i-a auzit numele o tânără a leşinat".

În ciuda incidentului, gala s-a încheiat într-o notă optimistă, organizatorii evenimentului invitându-i pe spectatorii care au rezistat până la final să îşi tragă sufletul la un pahar de şampanie şi "un sandvici de o săptămână, cam tare, dar bun", aşa cum a definit bufetul suedez pregătit de gazde inegalabilul Florin Piersic...

Citiţi pe aceeaşi temă articolul "Zoltan Teszari dă lovitura: RCS&RDS vinde cel mai ieftin curent din România"