Aşa cum era de aşteptat, baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea n-au întâmpinat deloc probleme în a-se impune, sâmbătă, pe teren propriu, în cadrul etapei a III-a a campionatului Ligii Naţionale, când, la Arena Antonio Alexe, au primit replica nou-promovatei CS Politehnica Iaşi.

Jocul s-a încheiat cu victoria cu scorul de 101-67 a elevilor antrenorului Cristian Achim, care şi-au adjudecat fără probleme primele trei sferturi, iar pe ultimul l-au cedat, dar în condiţiile în care tehnicianul bihorean a rulat întreg lotul, în ultimele cinci minute evoluând chiar şi tânărul de 18 ani Darius Meluţ. Spre satisfacţia sa, acesta şi-a trecut în cont şi un coş de trei puncte, aplaudat la scenă deschisă de către suporteri, dar şi de către colegii săi de pe bancă.

După primele zece minute orădenii conduceau cu şapte puncte, scor 25-18, iar cum sfertul II şi l-au adjudecat cu 31-10, în pauza mare conduceau deja cu 18 puncte, scor 56-28.

În jumătatea a doua, bihorenii au început şi mai în trombă, sfertul III fiind dominat clar de către ei, iar după ce în aceste zece minute şi-au trecut în cont 26 de puncte şi au primit 12, în ultima pauză s-a intrat cu un avans de 42 de puncte, scor 82-40.

Având un avans mai mult decât concludent, în ultimul sfert, antrenorul orădean a început să-i trimită în teren şi pe mai tinerii jucători, mezinului Darius Meluţ acordându-i chiar mai mult de cinci minute. Acesta a reuşit ultimele puncte pentru CSM CSU, chiar la debutul său în Liga Naţională, iar "roş-albaştrii" s-au impus la o diferenţă de 34 de puncte, cu scorul de 101-67 şi au bifat, astfel, cea de-a doua victorie din noua ediţie de campionat.

"Nu sunt foarte multe de spus despre acest joc. Un meci fără istoric, din fericire în favoarea noastră. Am remarcat câteva lucruri pozitive, pe care le lucrăm la antrenamente şi care ţin exclusiv de noi, independent de numele, experienţa sau valoarea adversarului. Sper ca aceste lucruri să fie sesizabile tot mai mult de la un meci la altul. Am fost într-o dispoziţie foarte bună de joc. Adversarul vine după un meci la mijlocul săptămânii şi e posibil ca acest lucru să le fi afectat prestaţia în această partidă", a precizat, la finalul partidei, antrenorul principal al orădenilor, Cristian Achim.

Şi în această partidă, cel mai eficace jucător de la CSM CSU a fost Nemanja Milosevic, autor a 27 de puncte.


CSM CSU Oradea – Politehnica Iaşi 101-67 (25-18, 31-10, 26-12, 19-27)

Sala: Arena Antonio Alexe
Spectatori: 1500
Arbitri: Ciprian Stoica, Mircea Şerban şi Istvan Bertalan
Comisar FRB: Radu Bucerzan

Marcatori CSM CSU Oradea: Nemanja Milosevic 27 puncte, Obadiah Nelson Trotter 13, Arturas Valeika 12, Peda Stamenkovic 8, Goran Gajovic 8, Bogdan Nicolescu 8, Andrei Mandache 6, Bogdan Ţîbîrnă 6, Mihai Gavrilă 5, Muhamed Pasalic 5 şi  Darius Meluţ 3 puncte.

Marcatori Politehnica Iaşi: Michail Liapis 17 puncte, Vlad Popovici 11, Andrei Calenic 10, Jermale de Schumburt Jones 8, Sinisa Cvetanovic 6,  Răzvan Vatra 5, Florin Daniel Popa 5 şi George Tsintsadze 5 puncte.

În alte două partide din etapa a III-a a Ligii Naţionale, U BT Cluj s-a impus cu scorul de 103-44 pe terenul formaţiei Dinamo Bucureşti, iar SCM U Craiova a câştigat acasă jocul cu Timba Timişoara, cu scorul de 103-90.

În cadrul etapei viitoare, CSM CSU Oradea va evolua la Tg. Mureş, pe terenul celor de la BC Mureş, vineri, 27 octombrie, de la ora 19.