Sub semnătura comisarului şef Florentin Muscă, Garda de Mediu Bihor i-a răspuns deputatului PNL Oradea Florica Cherecheş după ce aceasta a cerut instituţiei, la fel ca şi Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, să comunice măsurile luate pentru atenuarea efectelor poluării olfactive provocate de fermele pentru creşterea porcilor deţinute de societatea Nutripork.

„Se pare că ambele instituţii cărora m-am adresat îmi spun că totul e în regulă”, a comentat deputatul Cherecheş răspunsul, într-un comunicat dat publicităţii marţi.

Documentul remis deputatului de către Garda de Mediu Bihor precizează că instituţia a controlat fermele Nutripork ultima oară pe data de 10 iunie şi menţionează că personalul acestora a „încorporat în sol” dejecţiile animaliere la doar trei ore după împrăştierea acestora în extravilanul comunei Sântandrei, la Palota, deşi legal are la dispoziţie 24 de ore pentru această operaţiune, iar pentru atenuarea mirosurilor a folosit şi bioenzime.

Garda de Mediu arată, de asemenea, că „mirosul nu poate fi măsurat ca intensitate şi nu reprezintă un factor de risc pentru sănătatea mediului înconjurător”, iar Nutripork, pentru a-i deranja cât mai puţin pe localnicii din Sântandrei şi din Oradea, face livrări de porci doar dimineaţa între orele 8.00 şi 11.00.

Pe de altă parte, în răspunsul trimis deputatului, Garda de Mediu afirmă că „este necesară o reanalizare a legislaţiei existente în ce priveşte normele de sănătate publică” şi îi sugerează lui Cherecheş să iniţieze această „reanalizare”, fără a-i indica în mod concret cum anume.

„Eu mă întreb: dacă de ani de zile au primit (n.r. – reprezentanţii APM şi GM) sesizari de la cetăţenii nemultumiţi, oare de ce nu au iniţiat ei inşişi, prin sesizarea Ministerului Mediului sau al Sănătăţii, o schimbare în acest sens? Sau de ce nu s-au adresat parlamentarilor bihoreni în acest sens?”, spune deputatul Cherecheş, comentând răspunsul primit de la şeful Gărzii de Mediu Bihor, în care adaugă că şi-a „însuşit sugestiile şi le voi duce mai departe la ministere, pentru a gasi solutia la problema care e a noastră, a orădenilor”.

Deputatul Florica Cherecheş a interpelat APM şi GM Bihor pe această temă la începutul lunii, şefa APM, Sanda Mercea, susţinând că instituţia pe care o conduce nu poate sancţiona Nutripork, iar o avocată a firmei, care a intervenit în „dialog”, că Primăria ori Guvernul ar trebui fie să despăgubească societatea pentru închiderea fermelor, fie să finanţeze strămutarea acestora.

Citiţi pe această temă şi

Florica Cherecheş, despre poluarea Nutripork: Soluţia nu este neapărat închiderea sau mutarea firmei, ci respectarea legii