Parcagii Administraţiei Imobiliare Oradea au rămas fără obiectul muncii, aşa că îşi pot lua concediu pe termen nedeterminat. Prefectura a atacat luni în contenciosul administrativ taxa datorată de şoferi pentru parcarea neregulamentară şi taxa pentru ridicarea autovehiculelor, ambele instituite prin HCL 640 din 2006, ca fiind nelegale. Conform legii, cele două taxe, prima în valoare de 45 lei, iar cea de-a doua de 300 lei, sunt suspendate de drept începând de luni după-amiază.

Potrivit juriştilor Prefecturii, prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a sistemului de parcări publice din 2006, actualizat ulterior în mod repetat, Consiliul Local a disimulat cele două taxe în amenzi contravenţionale, ilegal instituite întrucât CL nu are dreptul să instituie amenzi.

"Gravitatea acestor măsuri este cu atât mai mare cu cât se înfrâng principiile de drept şi prevederile OG nr. 2/2001, în sensul că se condiţionează constatarea şi sancţionarea unei contravenţii de plata unor aşa-zise taxe locale, fără bază legală, care nu pot fi încadrate juridic, nefiind nici tarife de parcare şi nici amenzi. Totuşi, potrivit adresei Administraţiei Finanţelor Publice Bihor cele două taxe se încasează în contul de amenzi... deschis pe seama Administraţiei Imobiliare Oradea", se menţionează într-un comunicat al Instituţiei Prefectului.

Potrivit Prefecturii, cea mai bună dovadă a caracterului "cvasi-oneros" al acestor taxe este faptul un procent de 5% din sumele încasate de la şoferii contravenienţi mergea într-un fond pentru stimulente, din care erau recompensaţi angajaţii Serviciului Parcări în funcţie de contribuţia la "aplicarea, evidenţa şi încasarea sancţiunilor".

În paralel cu cele două taxe, Instituţia Prefectului a atacat luni şi trei dispoziţii ale primarului, 834 din 2009, 4494 din 2009 şi 3684 din 2010, prin care edilul instituia parcările de scurtă durată de pe raza municipiului. Asta înseamnă că Prefectura a desfiinţat, practic, toate parcările galbene din oraş!

Războiul declanşat în urmă cu două săptămâni între Instituţia Prefectului şi Primărie pe tema parcărilor din municipiu a dus la deteriorarea relaţiilor dintre cele două instituţii. Municipalitatea refuză să răspundă unei cereri de informaţii a Prefecturii cu privire la problema parcărilor, iar aceasta din urmă a refuzat să pună la dispoziţia juriştilor Primăriei acţiunea prin care a atacat în contencios dispoziţia primarului Ilie Bolojan de instituire a parcărilor de scurtă durată din Parcul Traian.

Prin comunicatul de presă de luni, Instituţia Prefectului a făcut încă un apel la municipalitate să îi pună la dispoziţie datele cerute. "Instituţia Prefectului Judeţului Bihor solicită public Primăriei Municipiului Oradea să comunice modalitatea prin care au fost modificate, completate, suplimentate, înlocuite şi renumerotate anexele HCL 640 din 2006, parte integrantă a acelui act normativ", se încheie anunţul Prefecturii.

Află mai multe detalii despre războiul parcărilor dintre Primărie şi Prefectură marţi, pe www.eBihoreanul.ro!