Sezonul de iarnă s-a încheiat. Termoficare Oradea opreşte începând de joi dimineaţă, la ora 8, furnizarea agentului termic pentru încălzirea apartamentelor. La fel, parametrii agentului termic primar furnizaţi de Electrocentrale se vor reduce la valorile necesare doar pentru preparerea apei calde.

Potrivit unui comunicat al societăţii, măsura a fost luată după ce în ultimele trei zile consecutive temperaturile medii exterioare înregistrate între orele 18 - 06 au depăşit 10 grade Celsius.

"Totodată informăm că toate reţelele termice secundare, până la punctele de delimitare dintre acestea şi instalaţiile interioare, vor fi menţinute, în continuare, pline şi în afara sezonului de încălzire. În situaţia în care se vor executa lucrări de reparaţii pe diferite tronsoane, acestea vor fi imediat umplute din nou, cu apă tratată, după terminarea reparaţiilor", se menţionează în comunicat. Măsura va fi luată pentru a evita corodarea reţelelor peste vară.

Conducerea societăţii a cerut orădenilor care doresc să facă lucrări de reparaţii la instalaţiile de încălzire interioare din locuinţe să depună în prealabil o cerere la sediul societăţii Termoficare din strada Jean Calvin 5, pentru ca angajaţii acesteia să asigure condiţiile de lucru necesare pentru a evita inundarea spaţiilor.

În caz contrat societatea se consideră exonerată de orice răspundere privind eventualele pagube. În plus, solicitanţii vor trebui să achite contravaloarea cantităţilor de apă tratată necesară reumplerii reţelelor.

Anul acesta sezonul de termoficare s-a încheiat cu trei săptămâni mai devreme, spre uşurarea orădenilor care scapă de povara facturilor. În primăvara lui 2013 încălzirea apartamentelor a fost sistată pe 18 aprilie.