Am avut ocazia să vizitez câteva oraşe în Spania care trăiesc în mare măsură din turism. Barcelona este o metropolă asaltată zilnic de sute de mii de turişti şi meritul principal este al nebunului de Antonio Gaudi. Datorită geniului său, azi ocupaţia principală a barcelonezilor este să rupă bilete la Sagrada Familia, la parcul Guell şi la casele pe care acesta le-a născocit.
Mă gândesc că dacă la proiectul reabilitării centrului Oradiei ar fi participat Gaudi în persoană, în mod cert propunerea lui ar fi fost refuzată. Să-i fi auzit atunci pe sfertoarhitecţii strânşi la bufetul Moszkva cum l-ar fi veştejit pe bătrânul cel ciudat, pe motiv că totul e prea colorat, că distonează cu sobrietatea clădirilor, că totul bate spre kitch. Ba ar mai fi fost aduse în sprijin şi nişte somităţi ostenite de la Ordinul Arhitecţilor, care să ne explice ce cu ce se potriveşte şi cum e bine să încurajăm mediocrităţile profesionale în numele unor canoane numai de dânşii ştiute.
Admirând bijuteriile spaniole, mi-am dat seama că e o utopie să vedem Oradea prea curând oraş turistic. Cu clădirile mascate de plase sub care nu lucrează nimeni nu avem nicio şansă să stârnim interesul cuiva. Cel mult al celor de la protecţia muncii, care nu ne-ar lăsa să ne plimbăm pe centru fără cască de protecţie. Eventual putem atrage turişti care să bifeze, la rubrica "nu faceţi ca ei", pavajul jalnic al lui Luncan şi cenuşiul şobolăniu al ideilor lui Emodi.
Gaudi nepriceputul a avut noroc că l-a călcat tramvaiul acum aproape un secol. Dacă îşi aducea proiectele la noi în urbe ar fi fost călcat în picioare de liota de arhitecţi dornici să-şi impună propriile rebuturi artistice.