Un confrate m-a bătut toată vara la cap cu o singură întrebare: de ce nu mă implic participând la protestele anti RMGC şi anti gaze de şist? Nu mă lasă "firma"? Sau chiar vreau cianurări şi fracturări? Degeaba îi explicam că un narator nu poate fi şi actor, nu pricepea că jurnalistul are ca armă cuvântul scris, nu pe cel scandat. Mă privea câş, chitit să mă prindă cândva cu lingou-n buzunar şi lipit la cine ştie ce gazoduct.

Deşi părea stinsă odată cu închiderea afacerii Roşia Montană în Parlament, chestiunea gazelor de şist a redevenit de interes actual şi local pentru bihoreni săptămâna trecută, după ce Guvernul a aprobat companiei East West Petroleum un acord pentru "explorare, dezvoltare, exploatare" în "perimetrul EX-3 Băile Felix".

De-un cot au sărit politicienii! PDL-istul Ghilea a demascat autorităţile locale că "au sarcină de partid" să liniştească oamenii că în Felix nu se caută gaze de şist, deşi de fapt aşa este! Ce dovezi avea? Păi, niciuna, doar suspiciunea că dacă legea petrolului nu face distincţie între gazele naturale şi cele de şist, precis e vorba, ca la Pungeşti, despre alea de şist! Liberalii Bodea şi Boeriu au amintit ce utilă ar fi fost reglementarea gazelor de şist printr-o lege specială, cum propuseseră ei, întărind însă aceeaşi percepţie, că Felixul va fi înecat în noroi de sonde.

Din partea autorităţilor locale acuzate că pun batista pe ţambal, şeful CJ a spulberat teoria lui Ghilea, repetând a nu ştiu câta oară că nu vrea gaze de şist, chiar dacă l-ar sili tot USL-ul. S-au abţinut de la comentarii doar PSD-iştii, dar nu din înţelepciune, ci fiindcă aşa-s ei: tac mâlc de fiecare dată când şefii de partid nu le dau o partitură mură-n gură.

Ca în multe alte chestiuni, confuzia şi schizofrenia sunt şi în această chestiune totale. Un prefect din vremea când MRU concesiona "perimetre" către East-uri şi West-uri combate ceea ce odinioară aproba tacit, iar susţinătorii guvernului îl acuză de ecocid înainte ca din trupul staţiunii să se fi fracturat măcar o moleculă şi, mai ales, înainte de a se asigura că guvernul are această intenţie. Peste toate, ministra Plumb se jură că acordul pentru Felix este exclusiv pentru ţiţei şi gaze convenţionale, dar nu-l desecretizează ca să risipească suspiciunile. Aici am ajuns: după ce politicienii au sădit-o şi o cultivă neîncetat, suferă ei înşişi de o neîncredere cronică ce-i face să-şi ţipe convingerile înainte de a şi le fonda.

Eu, unul, mărturisesc, tocmai fiindcă nimeni nu pune pe masă documente, că încă nu-mi dau seama cine minte şi cine spune adevărul în chestiunea gazelor de şist din Felix. Aşa că, până la proba contrarie, nu-i cred nici pe guvernanţi, dar nici pe cei care pretind că nu mai pot dormi de grija staţiunii. Nu de alta, dar sub ochii tuturor a fost Felixul despădurit, sluţit cu betoane şi furat până şi de apele termale.