Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, duminică, diagnosticarea a încă 2.049 de români cu Covid-19, în ultimele 24 de ore, după efectuarea a 7.783 de teste, mai puţine decât în mod obişnuit, date fiind sărbătorile, fapt ce înseamnă o rată de pozitivare este destul de ridicată, 26,32%.

Astfel, numărul total al pacienţilor infectaţi se ridică la 615.809, din care 540.437 au fost declaraţi vindecaţi, iar 15.230 au decedat. 122 dintre aceştia, 78 bărbaţi şi 44 femei, au fost înregistrați în ultimele 24 de ore.

Dintre noile decese,  unul a fost la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 44 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 34 decese la categoria de peste 80 de ani. "116 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, pentru 4 pacienţi decedaţi nu au fost înregistrate comorbidităţi, iar pentru 2 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent", arată GCS.

În spitalele Covid din România, numărul total al internaților a ajuns la 9.781, dintre care 1.206, reprezentând 12,33%, sunt tratați în secţii de Anestezie Terapie Intensivă, adică sunt în stare gravă.

În ce priveşte Bihorul, unde în ultimele 24 de ore au fost raportate 44 de noi cazuri, autorităţile centrale notează că judeţul a ajuns la o incidenţă cumulată de 2,11 cazuri Covid la mia de locuitori.

Cea mai mare rată de infectări din țară se regăsește în județul Ilfov (5,65 cazuri Covid la mia de locuitori), urmat de București (4,01), Cluj (3,62), Timiș (3,42), Constanța (3,41) și Brașov (3,3).

Primul județ sub limita de 3 cazuri Covid la mia de locuitori este Brăila, cu o incidență de 2,79, iar cu cea mai mică rată de infectări figurează județul Vrancea (0,96 infectări la mie).

Vezi mai jos situația pe județe!

*Referitor la "cazurile noi nealocate pe judeţe", GCS face din nou precizarea că numărul acestora este determinat de modificările aduse platformei electronice prin care sunt raportate şi centralizate rezultatele testelor pentru noul coronavirus. Astfel, conform noii metodologii, centrele de testare introduc în mod direct rezultatele testelor realizate, urmând ca de la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică să fie realizată ancheta epidemiologică şi atribuite cazurile pozitive judeţului/localităţii de care aparţin persoanele infectate.