De la o vreme societatea civilă s-a coagulat în jurul militarilor în rezervă şi face front comun pentru apărarea statuii lui Mihai Viteazul. După o săptămână de propagandă a ieşit la rampă şi generalul Mihai Lungu.

Omul nu s-a sfiit să treacă direct la ameninţări, folosind un stil belicos. Probabil o fi văzut isprăvile omologilor săi din statele bananiere, unde orice tablagiu care are 10 subordonaţi şi o puşcă pun de un puci.

Domnul Lungu susţine că amplasarea statuii lui Mihai Viteazul în centru a avut girul Consiliului Local. Ce nu spune, însă, e că şi mutarea ei are girul Consiliului, astfel încât nu înţeleg de ce atunci decizia a fost legitimă şi acum nu ar fi.

Adevărul e că generalul, care îl ameninţă voalat pe primar, a găsit o excelentă ocazie de a se răzbuna pe acesta. Când Bolojan a ajuns prefect, domnul Lungu lucra în Prefectură, la Biroul de Integrare Europeană. Nimic anormal, că doar şi-a făcut specializările pe la Tratatul de la Varşovia, condus de ruşi. Era firesc, deci, ca după lăsarea la vatră, pe lângă pensia babană şi salariile compensatorii consistente primite, să mai ia bani şi dintr-un post unde ar fi fost mai potriviţi nişte tineri vorbitori de limbi străine. Cert este că actualul primar al Oradiei l-a ejectat din Prefectură, iar de atunci între ei a rămas o dragoste eternă.

Aşadar, dragi concetăţeni, dacă vă veţi trezi într-o dimineaţă cu tancurile pe străzi, să ştiţi că generalul Lungu a dat o lovitură de municipiu. Pentru apărarea statuii lui Mihai Viteazul.