Născut în urmă cu 63 de ani la Ceica, lângă Beiuş, absolvent al Liceului Samuil Vulcan şi apoi şef de promoţie al Şcolii de ofiţeri de Securitate, Aurel Rogojan a fost până în 1989 şeful de cabinet al şefului Departamentului Securităţii Statului, Iulian Vlad. Specialist în contraspionaj, şi-a continuat cariera ca general SRI şi profesor la Academia Naţională de Informaţii până în 2006, când a trecut în rezervă şi a ieşit în lumina reflectoarelor.

Autor al unor cărţi considerate drept adevărate monografii ale Securităţii de către istorici prestigioşi, precum academicianul Dinu Giurescu, generalul vorbeşte despre profesia sa, despre corupţia politicienilor şi despre pericolul în care a ajuns România cu un premier fost şef de serviciu secret.

M-a atras riscul

- Ce v-a atras la Securitate?

- În adolescenţă eram pasionat de istorie şi filosofie, dar aveam şi o puternică atracţie către, să zic aşa, meserii de risc. La 6 ani auzisem la radio despre "eroul Aurel Setu, căpitan de Securitate post-mortem, căzut la datorie în Elveţia, la Legaţia Romaniei de la Berna". Aşa cum a fost prezentat, episodul mi-a rămas în minte, iar când am început să frecventez biblioteca am devorat toate cărţile cu "spioni, partizani şi eroi aviatori". În ultimul an de liceu am primit de la serviciul de cadre al Securităţii Regiunii Crişana propunerea să candidez la Şcoala Militară de ofiţeri de Securitate, ofertă la concurenţă cu cea a Comisariatului Militar Regional, pentru Şcoala Militară de Aviaţie. Eu eram in cumpănă, dar ofiţerii Securităţii s-au mişcat mai repede şi au fost mai convingători. Le-au lăsat şi părinţilor mei o impresie bună, în pofida faptului că se discuta în şoaptă şi cu mare temere despre Securitate. Fiind singurul copil, mama şi acum îmi reproşează uneori că am rămas în Bucureşti şi nu mi-am găsit un rost mai aproape de casă.

- Ce erau părinţii dvs.?

- Tata, după 3 ani de război şi alţi 4 de prizonierat la ruşi, a ajuns şef de echipă întreţinere cale ferată, pe vremea când CFR-ului i se spunea "a doua armată", iar întârzierile trenurilor care depăşeau un minut se penalizau din salarii. Mama l-a urmat prin districte, gări şi cantoane până s-a putut stabiliza la districtele Drăgeşti şi ulterior Rogoz, cu reşedinţa la gara din Ceica.

- S-au ferit vreodată rudele să vorbească deschis ori să facă bancuri politice în prezenţa dvs.?

- Nu am apucat astfel de vremuri. În anii ‘70 exista chiar şi o dispoziţie a lui Ceauşescu de a interzice Securităţii să ia oamenii la întrebări pentru asta, iar anecdotele erau considerate o... formă artistică a criticii. Copiii mei poate au avut parte de o educaţie mai strictă în ce priveşte alegerea anturajului şi locurile frecventate. Dar asta nu l-a oprit pe băiat să audieze concerte de orgă la Catedrala Romano-Catolică din Bucureşti ori pe fiica mea să cocheteze cu tendinţele nonconformiste din anii ‘80. De altfel, la jumătatea acelor ani, în familii şi între prietenii din sistem discutam şi cum va arăta viitorul fără Ceauşescu.

Securitatea nu e un bau-bau, dar...

- Care era mentalitatea securistului în anii '50-'60? Dar în anii '70-'90?

- Din perioada ‘50-‘60 nu am experienţe personale. Documentele şi relatările arată o "revoluţie permanentă" în focul căreia se înteţea lupta de clasă. Dar dogma era ilogică: cum să se adâncească lupta de clasă dacă revoluţia progresa?! În acea perioadă România era sub ocupaţie sovietică, iar Securitatea, condusă prin consilierii NKVD (ulterior KGB), funcţiona ca o anexă a acestora, împotriva intereselor statului român. În 1967-1968 a avut loc demascarea crimelor, ilegalităţilor şi abuzurilor Securităţii. A fost schimbată fundamental şi doctrina securităţii statului, trecându-se de la caracterul represiv asumat prin lege al misiunilor acesteia la o activitate fundamentată pe prevenirea infracţiunilor contra securităţii statului, cu respectarea principiului legalităţii. Altfel spus, dacă înainte eficienţa se măsura în arestări şi condamnări, ulterior se măsura în prevenirea săvârşirii de infracţiuni. În practică nu a fost chiar uşor până au început să se afirme noile generaţii de ofiţeri, cu studii superioare, cunoscători de limbi şi culturi străine, cu specializări diversificate, adecvate complexităţii misiunilor, de la informaţii generale şi securitate economică până la contraspionaj, antiterorism, cifru şi comunicări cifrate,  tehnică operativă şamd.

- Cum făceau ofiţerii Securităţii distincţia între a servi statul, conducerea statului, oamenii politici, activiştii de partid?

- Exclus să se pună problema unei astfel de distincţii. Ofiţerii aveau o planificare a căutării informaţiilor în funcţie de misiunile definite prin lege. După verificare, ele se procesau şi se raportau ierarhic. În funcţie de natura lor, puteau fi utilizate apoi pentru informarea factorilor de decizie, în acţiuni şi măsuri de prevenire sau, în ultimă instanţă, pentru aplicarea legii. Nu aveam relaţii de subordonare faţă de activiştii de partid. Pentru ei, domeniul era tabu. Activitatea Securităţii era strict centralizată pe verticală, existând o subordonare numai faţă de şeful statului şi o răspundere politică a şefului Securităţii faţă de Comitetul Central al PCR, practic faţă de secretarul general al partidului, care era şi comandantul suprem al forţelor armate.

- Cu Securitatea din Bihor ce contacte aţi avut?

- Contacte directe de natură profesională nu am avut, doar vizite de curtoazie făcute colegilor cunoscuţi, cu prilejul concediilor.

- Aţi avut momente când v-aţi temut pentru siguranţa dvs. sau a familiei?

- Da.

- Este Securitatea un bau-bau?

- După 22 de ani de la desfiinţare?!... Dar, totuşi, să fim prudenţi şi prevăzători. Niciodată nu ştii ce surprize din trecut îţi pot tulbura prezentul şi ameninţa viitorul.

Sponsorii dubioşi pun guverne şi fac legi

- Care sistem e mai greu de apărat: dictatura sau democraţia?

- Democraţia, evident!

- De ce, după 1990, serviciile secrete permit corupţia politică prin faptul că informaţiile furnizate în legătură cu aceasta nu sunt valorificate?

- Serviciile nu au rol de "a face", de "a interveni", ci de a avertiza prin informaţii corecte. În al doilea rând, ca urmare a modului în care s-au gestionat la noi afacerile publice şi banii contribuabililor, societatea noastră are ca lubrifiant corupţia, deci nu poate funcţiona în afara corupţiei politice sistemice. Puterea politică se dobândeşte prin corupţie, sponsorii dubioşi ai partidelor numesc guvernele şi impun legile. Mecanismele democraţiei sunt în blocaj, Constituţia e ameninţată, în unele privinţe chiar suspendată de facto.

- Un serviciu secret poate preveni accederea unor politicieni periculoşi în funcţii-cheie sau e interesat în sprijinirea şi ulterior şantajarea ori coabitarea cu aceştia?

- Un serviciu poate preveni o asemenea ascensiune doar dacă decidentul politic competent e receptiv şi dispune în consecinţă. Partea a doua a întrebării consider ca nu aţi formulat-o.

- E adevărată sau falsă teza cu agenţii acoperiţi din presă?

- Presa face parte dintre "fraţii şi surorile" serviciilor de informaţii. Dar, cum se mai întâmplă ca într-o familie să existe şi fraţi vitregi, uneori le scapă ceea ce-i uneşte. Agenţiile de presă, de pildă, au multe în comun cu organizarea unui serviciu de spionaj, Unul din cele mai bine păzite secrete ale  MI-6, dat în vileag după 90 de ani, a fost că Herbert Reuter, succesorul fondatorului agenţiei care-i poartă numele, în loc să publice informaţiile secrete pe care le culegea, le furniza Intelligence Service, pentru că primea bani de la Guvern. Există situaţii când serviciile şi presa acţionează integrat în celule de criză sau grupuri de acţiune, în programe comune asumate oficial ori în operaţiuni sub acoperire. Pe de altă parte, presa are rol de "avocatul diavolului" în situaţii când activităţile secrete ale serviciilor devin, în mod accidental, publice.

Serviciile sunt cei mai fideli cititori ai presei, unde îşi găsesc, nu de puţine ori, treburi făcute pe jumătate ori... stricate. Dar există şi suficiente exemple în care oameni care nu aveau ce căuta nici în servicii şi nici în presă s-au complăcut în condiţia de "unelte", fapt din care societatea nu a avut decât de pierdut. În fine, mai e de menţionat că în cadrul operaţiunilor de război imagologic şi al agresiunilor informaţionale, adversarul introduce agenţi acoperiţi pe canalele de comunicare publică ale celeilate părţi, pentru a intoxica, panica, demoraliza, denigra, genera curente de opinie sau crize în tabăra cealaltă.

Sub pavăza NATO

- Cum aţi reacţionat când România a virat spre NATO?

- După 1968 am fost în situaţia de fi real ameninţaţi de aliaţii din Tratatul de la Varşovia. Garanţiile de securitate ale României erau din partea Chinei şi, paradoxal, ale unor state NATO. Înainte de 1990 n-am stat faţă în faţă cu vreun aliat din Tratatul de la Varşovia, dar după 1990 am stat cu colegi din serviciile unor state NATO. Am conlucrat pentru pregătirea aderării, constatând că în ce priveşte misiunile serviciilor nu avem diferenţe de abordare. Deci, personal nu aveam motive să reacţionez în sensul pe care îl intuiesc în întrebare.

- Securitatea României e mai uşor de apărat în interiorul sau în afara NATO?

- România fiind membră a NATO, inamicul care ar agresa România ar ataca întreaga Alianţă.

- E un avantaj sau dimpotrivă existenţa, chiar la Oradea, a unui Centru de Excelenţă al NATO specializat în Human Intelligence?

- E un fapt firesc.

Premier-spion, o soluţie periculoasă

- Cum percepeţi desemnarea unui şef al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, ca premier?

- O soluţie de avarie intempestivă, o măsură cu caracter excepţional şi o eludare premeditată a bunelor practici şi proceduri constituţionale. Odată comis, precedentul e posibil să genereze, ca o reacţie în lanţ, şi alte asemenea practici extreme de guvernare.

- Poate un asemenea premier să guverneze cu serviciile sau cu persoane din servicii?

- Logistica serviciilor e inimaginabilă, iar unele dintre tainele folosirii acesteia sunt mult prea dragi celor care le conduc, astfel că după ce nu mai sunt în funcţii, dar rămân în sfera exercitării puterii, nu pot rezista tentaţiei de a nu recurge la păcat. Spionii sunt deprinşi să acţioneze numai în afara regulilor, fără a fi prinşi. Ei nu se ghidează după principii morale sau legi. Concret, premierul va avea întotdeauna căi şi soluţii "de scurtătură". Ca să mă fac mai bine înţeles, am să iau ca exemplu viteza cu care a anunţat domnul Ungureanu programul de guvernare, taxată drept superficialitate de oameni politici, analişti şi figuranţi. Ce au omis aceştia e că în portofoliul unui serviciu de informaţii care se respectă se pot găsi programele de guvernare trecute, prezente şi viitoare ale tuturor partidelor de aici sau de aiurea. Domnul Crin Antonescu făcea o remarcă ironică în legătură cu anunţarea peste noapte a programului de guvernare al premierului Ungureanu, spunând că opoziţia lucrează de aproape doi ani la un program. Poate să fie sigur că cineva a ajuns "pe scurtătură" la ceea ce lucrează ei...

De asemmenea, un premier provenit din servicii poate guverna prin oamenii acestora aflaţi dintotdeauna în umbră. Mecanismele democratice vor funcţiona de formă, pentru a susţine aparenţele, dar pe fond actorii reali ai puterii vor fi nişte "parainstituţionali".

- Să înţelegem că preşedintele Traian Băsescu oficializează guvernarea bazată pe puterea secretă a serviciilor?

- Întrebarea conţine, în parte, şi răspunsul. Spun că doar în parte deoarece a te baza pe serviciile secrete înseamnă a fi receptiv la semnalele şi evaluările acestora, să vezi în ceea ce ele îţi pun la dispoziţie şi soluţii alternative. Or, din ceea ce ni s-a întâmplat nouă până acum, nu am avut preşedinţi care să se bazeze cu bună-credinţă pe informaţiile corecte şi oportune, ci preşedinţi care au privit serviciile cu reticenţă şi s-au folosit de ele cum au crezut de cuviinţă... Dacă preşedintele era de bună-credinţă în raport cu semnalele serviciilor, aveam un alt premier nu acum, ci cu mult timp înainte de a fi nevoie de această soluţie de avarie. Premierul demisionar, Emil Boc, deşi s-a compromis iremediabil prin numeroase acte anticonstituţionale, a fost tolerat, chiar încurajat şi susţinut până când puterea s-a prăbuşit sub povara jafului care pare a fi fost unic scop al guvernării. Din păcate, la noi s-au inversat rolurile. Prin servicii se controlează totul, iar serviciile sunt în afara controlului.

- Unii spun că Mihai Răzvan Ungureanu e premierul de care este nevoie.

- Depinde pentru cine e nevoie. Dacă avem în vedere cum a fost desemnat, nu este omul momentului. Dacă avem în vedere prestaţia sa ca director SIE şi starea relaţiilor externe ale României, domeniu în care a avut răspunderi importante, nu se califică. Dacă avem în vedere cum zburdă "capitaliştii" români prin paradisurile fiscale, iar nu se califică. Dacă avem în vedere gravele acte de subminare economică, iar nu se califică. Dacă avem în vedere conexiunile de afaceri ale unor "foşti" din spionaj, iar nu se califică. Sau, dimpotrivă, pe un alt sistem de axiologie politică, toate acestea îl recomandă...

- În opinia dvs., preşedintele Băsescu e sclavul, aliatul sau inamicul serviciilor?

- De la caz, la caz şi de la etapă la etapă. Putem relua şi aprofunda răspunsul cu alt prilej...