Copil fiind, părinţii se străduiau să mă crească după modelul unui văr mai mare, mereu medaliat la olimpiadele de matematică, disciplină de care era realmente pasionat. Visa la o carieră în armată, ca ofiţer de artilerie, specialitate unde matematica e vitală, un comandant de baterie incapabil să calculeze traiectorii fiind de neadmis. Armata l-a refuzat, însă, pe motiv de platfus, deci de talpă, nu de creier, aşa că a făcut Politehnica.
Tot zecist, până ce sistemul i-a mai dat un bobârnac. La un atelier practic, un profesor prezenta grupei de studenţi din care făcea parte un utilaj importat din Germania Federală, cerându-le să caşte bine ochii, pentru că era unic în ţară. Văru-meu, în loc să-şi ţină gura, l-a întrebat ce rost are, dacă în producţie nu se va putea bucura de aşa ceva. A fost şicanat până ce-a trebuit să-şi ceară transferul la seral.
Avea să fie totuşi norocul lui, căci s-a angajat de-atunci la o întreprindere din Timişoara, iar la absolvire avea asigurat un post bun. După Marele Deranj din decembrie ’89 a devenit şef, iar apoi, către finele anilor ’90, a primit o grămadă de oferte de la firmele private ce începuseră să se dezvolte şi la noi. Acum e director la o mare societate de transporturi internaţionale şi câştigă mii de euro pe lună, dar ca inginer se consideră un ratat, fiindcă nu prea are ocazia să fie ingenios.
Mi-am amintit povestea lui zilele trecute, când Inspectoratul Şcolar a anunţat rezultatele simulărilor examenelor naţionale, în aceleaşi tendinţe ce fac ravagii de mulţi ani la nivelul întregii ţări.
Potrivit datelor oficiale, la evaluarea naţională la matematică, 64,40% dintre elevii de clasa a VIII-a, adică o treime din total, nu au reuşit să ia 5-ul de trecere. La română, proporţia a fost inversă: o treime dintre elevi, de fapt 39,31%, au luat exact 5. La simularea Bacului, liceenii din clasele a XI-a şi din a XII-a, au obţinut cele mai mici note taman la proba obligatorie a profilului, adică acolo unde s-ar fi presupus că au cunoştinţele cele mai temeinice. Dintre elevii de a XI-a doar 48,45% ar lua nota 5 la această probă, iar dintre cei de clasa a XII-a, 52,83%. Atenţie, vorbim doar de nota 5, nu despre performanţe!
Nu cred că rezultatele sunt surprinzătoare. Ar fi fost dacă, dimpotrivă, erau mai bune, dacă ar fi consemnat o rupere faţă de anii trecuţi, de când scăderea calităţii absolvenţilor învăţământului obligatoriu s-a accentuat continuu. Sau dacă, prin cine ştie ce minune, calitatea învăţământului superior ar fi peste cea a şcolilor gimnaziale, ceea ce, ştim prea bine, nu e cazul.
Dacă eşti cât de cât lucid, înţelegi de pe acum că viitorul e sumbru rău de tot, că nu doar indivizi, ci generaţii întregi sunt ratate, iar odată cu ele o întreagă societate. Nu doar că nu vom avea ingineri care să conceapă proiecte de dezvoltare, dar vom fi în criză şi de meseriaşi pe care să-i coordoneze. După emigrarea şi pensionarea actualei generaţii de muncitori calificaţi, câţi or mai fi, ne va lipsi, practic, orice şansă să construim ceva prin noi înşine.