Evacuarea din spațiile Colegiului Mihai Eminescu din Oradea a abatelui Fejes Rudolf Anzelm, șeful Ordinului Premonstratens, ascunde în spate un munte de reclamații depuse de acesta la diferite instituții, procese deschise la diferite instanțe și plângeri penale investigate la mai multe parchete.

Una dintre acestea, înregistrată încă din iulie anul trecut la Parchetul Înaltei Curți, a trecut apoi la Parchetul Curții de Apel Oradea și a fost soluționată, în final, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, cu o săptămână înaintea evacuării din 14 aprilie.

Bihorel a aflat că Fejes i-a vizat nu doar pe primarul Florin Birta și pe șeful Direcției Imobiliare, Lucian Popa, ci până și pe secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Vasile Olinici, acuzându-i de... genocid, adică „exterminarea deliberată și sistematică, totală sau parțială, a unui grup național, etnic, rasial sau religios”, plus împiedicarea exercitării libertății religioase.

Evident că Parchetul Curții a clasat dosarul pentru infracțiunea de genocid, iar Parchetul local pentru împiedicarea exercitării libertății religioase.

Motivele sunt simple: nu doar că Fejes ocupa nelegal spațiile, iar evacuarea lor nu-l împiedică deloc să săvârșească slujbe, dar în același timp a recunoscut în fața procurorilor că asupra sa „nu au fost folosite vreodată acte de amenințare sau violență pentru a nu îndeplini vreun act al cultului”.

Și atunci, unde - Doamne, iartă-l! - era ditamai genocidul?...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!