Fotbalistul bihorean George Puşcaş a marcat din nou, duminică, pentru echipa sa de club, Pisa. Intrat pe teren în repriza a doua, în minutul 58, atacantul român a reuşit să înscrie în minutul 85 al jocului din deplasare cu cei de la Benevento.

Partida a contat pentru campionatul Seriei B din Italia, iar Puşcaş a înscris golul de onoare în jocul pierdut de echipa sa cu scorul de 1-5.

În total, Puşcaş a înscris până acum patru goluri în 12 jocuri pe care le-a disputat până în prezent în culorile formaţiei Pisa.

În meciul cu Benevento, jurnaliştii de la Tuttomercadoweb i-au acordat lui Puşcaş nota 6, cea mai mare din echipa celor de la Pisa.

Italienii au vorbit însă şi despre golul marcat de bihorean pe terenul fostei sale echipe, Benevento.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!