Sute de credincioşi ortodocşi şi greco-catolici au participat, luni, la slujbele de sfinţire a apelor oficiate în bisericile din centrul oraşului, mai precis la Biserica cu Lună şi la Catedrala Greco-Catolică "Sfântul Nicolae".

Episcopul a sfinţit apele

Credincioşii greco-catolici s-au adunat la Biserica Sfântul Nicolae din centrul oraşului încă de dimineaţă pentru a participa la slujba condusă de Prea Sfinţitul Virgil Bercea, secondat de vicarul Antoniu Chifor.

Palid şi încă slăbit, episcopul greco-catolic a sfinţit apele în faţa a circa 300 de credincioşi, în mare parte vârstnici.

"Tu însuţi dar Iubitorule de oameni vino cu puterea Sfântului Tău Spirit şi Sfinţeşte şi apa aceasta!", a rostit Prea Sfinţitul Bercea făcând semnul Crucii în apă.

Anul acesta, Catedrala "Sfântul Nicolae" a îmbuteliat şi împărţit credincioşilor 600 de flacoane de jumătate de litru cu apă sfinţită şi a pregătit încă 400 de litri în rezervoare speciale.

Credincioşii şi-au luat apă sfinţită şi prescură, au sărutat crucea la ieşirea din biserică şi s-au retras în jurul orei 11:30 spre casele lor.

"Tu însuţi dar..."

Peste drum, la Biserica cu Lună, cu o jumătate de oră înainte de ora 12, credincioşii ortodocşi abia ieşiseră în faţa lăcaşului de cult. Mai puţin decât altădată, cei circa 400 de credincioşi s-au adunat în jurul rezervoarelor cu apă care urma să fie transformată în Agheasma Mare.

Pavajul din jurul bisericii era acoperit cu un strat alb şi subţire de gheaţă. În jurul orei 11:30 în Piaţa Unirii erau două grade sub zero dar, după zilele prea călduroase de iarnă blândă, credincioşii erau încă neobişnuiţi cu frigul.

"Tu însuţi dar, Iubitorule de oameni Împărate, vino acum prin pogorârea Sfântului Tău Duh, şi sfinţeşte apa aceasta", a invocat la rândul său, de trei ori, părintele paroh Teodor Cristea în faţa credincioşilor înghesuiţi ca să se apere de frig.

Până pe 14 ianuarie...

Urcaţi pe scări metalice, deasupra mulţimii, doi preoţi au scufundat în rezervoarele gigant Sfânta Cruce şi mănunchiul de busuioc pentru sfinţirea apei.

Credincioşii aşteptau deja în faţa robineţilor aşezaţi pe rânduri de câte patru sau cinci cu flacoanele goale în mână.

"În Iordan Botezându-te, tu Doamne, închinarea Treimii s-a arătat", au cântat preoţii, dând semn liber credincioşilor să îşi ia Agheazma Mare.

Oamenii s-au executat aşteptând răbdători în faţa robinetelor să îşi umple flacoanele.

"Recomandarea Bisericii către credincioşi este să ia Agheazma Mare, care se sfinţeşte doar o singură dată în an, acum la Botezul Domnului, dimineaţa pe nemâncate, până pe 14 ianuarie când este odovania (n.r. încheierea) praznicului", a recomandat părintele.

Boboteaza, urmată pe 7 ianuarie de Sfântul Ioan, încheie ciclul celor 12 zile de sărbătoare începute în decembrie în Ajunul Crăciunului.