Dacă paradoxul ar putea fi întrupat, Gheorghe Carp ar fi una din variantele credibile. Chirurg pediatru şi, teoretic, profesionist de fineţe, din 2008 răspunde de drumurile şi podurile Oradiei, de a ajuns să se înjure cu drumarii. "Ştampilat" pe viaţă drept omul PDL, a întors armele împotriva foştilor tovarăşi, înrolându-se în tabăra liberalului Ilie Bolojan. Mai nou, şi-a ridicat în cap locuitorii străzii Sovata pentru că vrea să le facă cu de-a sila un pod peste Crişul Repede...
Pe mâna lui Bolojan
Se spune că sunteţi omul PDL în coasta primarului Bolojan. De ce aţi plecat din PDL, de ce v-aţi certat cu fostul primar Petru Filip?
Ruptura e un fenomen omenesc. Eram membru PD din 1996, când am intrat în partid din prietenie faţă de Vasile Blaga. În 2005, când Alianţa DA a venit la putere, director la Spitalul de Copii fiind, am ajuns cu ajutorul lui la ministrul sănătăţii, Mircea Cinteză, pentru a-i expune problemele spitalului. Am avut o mare deziluzie. Cinteză avea un stil balcanic: "O să vedem. Tot respectul...". N-am rezolvat nimic. Am avut, în schimb, surpriza că prefectul Ilie Bolojan, necondiţionat, mi-a dat tot sprijinul. Ştia de prietenia mea cu Blaga, îmi ştia apartenenţa la PD, dar nu s-a lăsat influenţat de asta. Colaborarea a continuat şi când a ajuns secretar general al Guvernului. Eram odată la mare şi m-a sunat dimineaţa la 9: "La 11 să fii la Minister că poţi să rezolvi ceva pentru spital". Normal, m-am dus. Această relaţie a fost interpretată de foarte mulţi membri PD ca o trădare... Eu n-am trădat în viaţa mea pe nimeni! De fapt, lucrurile au fost simple: în 2007, când se ştia că Petru Filip pleacă din Primărie, mi-am depus în scris intenţia de a candida eu pe funcţie. Luni de zile nu mi-a răspuns nimeni. S-au făcut sondaje, am aflat că eram situat peste alţii care candidau, dar rezultatele le-a văzut doar Filip. Asta mi-a părut incorect.
Tot atunci, a fost ministrul sănătăţii la Oradea, iar Bolojan a venit să-l întâlnească. Ne-am dus la Prefectură, el îşi lăsase maşina în curtea spitalului şi m-a rugat apoi să-l duc să şi-o recupereze. Ajungând la spital l-am invitat la o cafea şi el şi-a exprimat regretul că n-o să mai putem colabora. A fost o hotărâre de moment. I-am spus că nu trebuie să vadă lucrurile aşa, pentru că de câte ori va face lucruri bune voi fi în echipa lui. M-a întrebat dacă ştiu ce presupune asta. Am spus că ştiu şi a doua zi mi-am dat demisia din PDL. Peste trei zile m-a întrebat dacă accept să candidez pe lista de consilieri ai PNL şi am acceptat. Aşa am ajuns membru PNL, iar după alegeri, prin votul colegilor, viceprimar.
Mi-am amendat prietenul
Care a fost momentul de răscruce din viaţa Dvs?
Moartea fiului meu. Avea 22 de ani când a pierit într-un accident de maşină. Se spune că pe unii durerea îi face să-şi dorească ca şi alţii să treacă prin asta. În situaţia mea a fost invers. Împreună cu câţiva colegi am conceput un sistem ca astfel de tragedii să nu se mai întâmple. Băiatul meu a murit pe loc, dar prietenul lui a mai trăit trei ore. A murit datorită sistemului medical complet anacronic... Pentru că accidentul a avut loc într-o localitate aproape de Beiuş, în loc ca Salvarea să-l aducă la Oradea, unde era un spital de urgenţă cu toate liniile de gardă asigurate, au dus accidentatul la Beiuş. Acolo era de gardă un radiolog, care a chemat chirurgul, care a chemat anestezistul, astfel că un traumatism care la Spitalul Judeţean îi dădea 70-80% şanse să trăiască s-a terminat cu un eşec. De atunci am militat ca toate oraşele din Bihor să aibă servicii SMURD şi le mulţumesc oamenilor din acest serviciu pentru munca lor extraordinară.
Zvonurile zic că reprezentaţi interesele afaceriştilor din PDL. Ce legătură aveţi, de pildă, cu faptul că patronul Irish, Radu Pentie, şi-a rezolvat problema cu terasa neautorizată de pe Corso?
În primul rând, problema cu terasa nu e rezolvată... În al doilea rând, domnul Pentie e tatăl celui mai bun prieten al fiului meu decedat. Că e o persoană controversată, că e o persoană neagreată, se poate, dar eu ştiu că atunci când am trecut prin momente foarte grele acest om a fost alături de familia mea. Deci, acum eu nu pot să spun că de astăzi sunt viceprimar PNL, şi dacă tu eşti PD eşti duşmanul meu. Am foarte mult respect pentru mulţi oameni care nu sunt membri PNL, ci ai altor partide. Revenind la Pentie, pot să spun că l-am şi amendat, şi nu o dată. Deci, una e una, alta e alta... N-am făcut nimic din ce n-ar fi trebuit să fac.
Doctor inginer
Sunteţi medic şi totuşi răspundeţi de Direcţia Tehnică. Ce caută un chirurg la plombat de străzi?
Ca viceprimar răspund de compartimentul tehnic şi de urbanism, şi încerc să mă gândesc ce ar fi bine pentru Oradea. Împreună cu domnul primar şi cu colegii din instituţie am discutat multe proiecte. Podul peste Criş în zona Silvaş a fost ideea mea, deschiderea străzii Brâncoveanu a fost la sugestia mea, ieşirea în centură din strada Toamnei pentru decongestionarea străzii Armatei Române, podurile peste Peţa şi multe altele... În 2008 am propus întubarea Peţei din Cantemir până în Calea Aradului. Unii specialişti opinau că se poate, alţii că nu, dar pentru mine "nu se poate" nu există. Există, eventual, "nu vreau" sau "nu fac efort". Dacă vrei, foarte puţine lucruri nu se pot face. Acea soluţie a fost adoptată de alte oraşe. Atunci s-a râs, dar acum mulţi specialişti spun că ideea ar merita materializată. La fel se va dovedi că podul rutier din Ioşia scurtează traversarea oraşului. Şi asta scăzând poluarea!
Sunteţi văzut ca omul negru din Primărie, încruntat şi spurcat la gură...
Niciodată n-am să mai pot fi o fire veselă. Când viaţa te încearcă, nu mai poţi. Pe de altă parte, având o educaţie mai mult saxonă decât balcanică, sunt câteva lucruri la care ţin foarte mult: cuvântul dat, simţul responsabilităţii, punctualitatea şi determinarea de a nu lăsa un lucru neterminat. Atunci când din motive independente de voinţa mea lucrurile trenează, e normal să nu fiu binedispus. Nu cred în chestia asta cu omul negru, pentru că n-a fost om care să vină la mine să-mi ceară ajutorul şi să-l refuz, indiferent ce se întâmplă. Că nu sunt o figură populară... la 54 de ani nu mă mai schimb. Dacă sunt acceptat sau tolerat e bine, dacă nu, e un pic mai greu...
În Primărie s-a frecat menta
Până unde mai poate fi redus personalul Primăriei?
În '90 erau cam 100 de angajaţi şi în 2008 au ajuns 1.000. Deci în 18 ani s-au înmulţit de zece ori, în condiţiile în care instituţia s-a informatizat. Administraţia a fost văzută ca un loc călduţ pentru cei care nu puteau rezista în mediul privat. De exemplu, la Direcţia Tehnică mi-am întrebat fiecare colaborator ce face. Am ajuns la o doamnă care mi-a spus că răspunde de reclamaţiile despre câinii comunitari. Zic: "Câte aveţi într-o lună?" Îmi răspunde: "12". "Altceva?", întreb eu. "Răspund de cele patru pasaje pentru pietoni şi de podul de pontoane", zice ea. "Şi ce faceţi? Le curăţaţi, le întreţineţi, le reparaţi?". "Nu. Merg zilnic să văd starea lor..." Deci era un angajat plătit să numere reclamaţiile cu câinii şi să vadă pasajele şi podul de pontoane. Îmi pare normal să aduci personalul la nivelul real! Cu Poliţia Comunitară cu tot, ar trebui să rămână 600 de angajaţi. Acum sunt cam 700...
Sunteţi medic de o viaţă. Cât de adevărată e butada că ăla nu-i doctor care nu urinează în chiuvetă şi nu se culcă cu asistentele?
E simplu. De obicei cabinetele medicale nu aveau WC, dar chiuvetă da, pentru că trebuie să te speli pe mâini după consultaţii. Am văzut şi profesori universitari, am văzut şi studenţi care făceau asta... Dacă chiuveta e poziţionată şi la nivelul care-ţi convine, decât să mergi până la buda dracului... De când e lumea, aşa fac doctorii. Recunosc: m-am pişat în chiuvetă. De asistente nu pot spune nimic: cine se laudă cu aşa ceva e un măgar. Majoritatea doctorilor se laudă că au avut de-a face cu asistentele. Eu nu vă pot spune însă nimic...
CINE ŞI CUM
Caracterizări în trei cuvinte
Petru Filip - Deştept. Ar putea face mult mai mult bine decât face
Mihai Groza - Omul care a fost la locul nepotrivit, la momentul nepotrivit
Ilie Bolojan - Onest, altruist. Un kamikaze
Radu Ţîrle - Un munte de bune intenţii. Continuarea se ştie
Ioan Cupşa - Un consilier şi atât