Tehnicianul Gheorghe Silaghi a fost instalat marţi în funcţia de antrenor principal al echipei bihorene din Liga a III-a, CS Oşorhei, după ce Călin Cheregi a ales să semneze un contract cu Federaţia Română de Fotbal, activând acum la Centrul de Excelenţă al FRF de la Buzău. "Îl înţelegem pe domnul Cheregi că a ales acest pas în carieră şi îl asigurăm de întregul nostru suport", a declarat preşedintele CS Oşorhei, Alex Krenek.

Gheorghe Silaghi a fost prezentat jucătorilor marţi şi a condus primul antrenament cu noua sa echipă. 

Silaghi are la dispoziţie un lot plin de tineri între 16 şi 20 de ani. Vârsta nu este, însă, o problemă dat fiind că tehnicianul este obişnuit să lucreze cu tinerii, declarând nu o dată că "îmi place dezinvolutra lor", şi dat fiind că îi cunoaşte pe majoritatea dintre jucători, iar pe unii i-a şi pregătit.

Dincolo de mandatele ca antrenor principal al lui FC Bihor, în Liga a II-a, Silaghi are în palmares şi titlul naţional cucerit cu echipa de juniori mari (juniorii A) a lui FC Bihor în 2009. Atunci FC Bihor a devenit campioană naţională, după o finală dramatică împotriva echipei Steaua Bucureşti, câştigată la loviturile de departajare de la 11 metri unde portarul orădean, Paul Dumitru, avea să apere patru execuţii. 

În ultimele cinci sezoane, din Liga a IV-a până în prezent, CS Oşorhei a avut pe banca tehnică cinci antrenori: Sorin Cigan, Mircea Madar, Cosmin Bodea, Rudy Kovacs şi Călin Cheregi.  

În acest moment comuna Oşorhei este reprezentată fotbalistic prin formaţia CS Oşorhei, care activează în Liga a III-a, CS Oşorhei II (echipă sponsorizată de un om de afaceri) care va evolua în Liga a IV-a, dar şi prin Unirea Oşorhei (echipă reînfiinţată de un alt om de afaceri) care va debuta în acest an în Liga a V-a.