Pacienții Spitalului Municipal din Oradea, fie că au nevoie de internare, fie că primesc consultații și investigații în spitalizare de zi ori ambulatoriu, au un nou ajutor în orientarea prin hățișurile sistemului.

Cu ajutorul a două mari ecrane tactile, oamenii își pot face programare la orice medic cu certitudinea că nu va „sări” nimeni peste rând, pot primi informații despre drepturile pe care le au, pot face reclamații pe care conducerea să le primească instantaneu spre a le rezolva pe loc, ba chiar și să învețe cum să-și descarce de pe site-ul unității rezultatele propriilor analize de laborator ori investigații.

Donație pentru transparență

Cele două „totemuri digitale”, cum le numește managerul spitalului, Laurențiu Chiană, unul montat în holul clădirii principale și celălalt în holul policlinicii, au costat în total 10.200 lei, sumă în care sunt incluse atât dispozitivele în sine, cât și programele informatice cu care au fost încărcate, dar unitatea nu a cheltuit niciun leu din banii publici. „Atât totemurile, cât și softurile ne-au fost oferite ca donație de o firmă”, a declarat managerul BIHOREANULUI, precizând că noile instrumente ajută și conducerea unității, care își dorește să ofere transparență deplină și să crească nivelul de calitate a serviciilor asigurate pacienților.

Concret, orice persoană care ajunge la Spitalul Municipal sau în ambulatoriul unității se poate folosi de „tableta” de mari dimensiuni, care funcționează atât ca un fel de info-chioșc, cât și ca mijloc de comunicare cu conducerea unității.

Pe de o parte, „totemul digital” furnizează informații pentru pacienți, de la legislație până la posibilitatea programării online pentru orice specialitate medicală, ba chiar și pentru alegerea medicului dorit. Evident, programările sunt înregistrate și fiecare pacient capătă certitudinea că va fi deservit în ziua și la ora la care a fost planificat, fără ca altcineva să poată modifica programarea.

Există și o secțiune cu serviciile nedecontate de CAS și care trebuie plătite de pacienți, precum și cu medicamentele care nu sunt disponibile în farmacia unității și pe care aceștia trebuie să și le cumpere singuri.

"Legat" de site

Tot butonând ecranul tactil, oamenii pot afla informații despre infectarea cu Covid, dar și cu privire la conducerea unității, regulamentele și modul de funcționare a acesteia, ba pot face, fără a-și declina identitatea, reclamații care ajung în timp real la conducerea spitalului, putând fi verificate și soluționate rapid.

Poate cel mai important e că „totemurile digitale” au și un link către site-ul spitalului, ce conține un „portal web medical”, astfel că oamenii pot învăța cum să-și descarce informații ce-i privesc personal, cum ar fi rezultatele analizelor și investigațiilor ce li s-au făcut în timpul spitalizării, nu doar scrisoarea de ieșire sau, cum e cunoscut în limbaj popular, biletul de ieșire din spital. „La internare, pacienții primesc două coduri cu care pot intra pe portal pentru a-și lua aceste informații, la care doar spitalul și ei au acces”, spune managerul Laurențiu Chiană.

Informații medicale, dar nu numai

Acesta precizează că sistemul informatic este în dezvoltare, conducerea unității intenționând să-l completeze și cu așa numitul dosar medical al pacientului, așa încât pe viitor orice persoană care a primit îngrijiri la Municipal să-și poată urmări în timp, de-a lungul anilor, evoluția stării de sănătate, pe baza investigațiilor de care a beneficiat și a diagnosticelor primite și terapiilor stabilite în diferite momente.

Pe lângă aceste informații de natură medicală, totemurile digitale oferă și informații cu privire la sistemul de transport public din Oradea. „Deși suntem spital municipal, foarte mulți pacienți ai noștri sunt din afara orașului și chiar din alte județe. Aceștia sau aparținătorii lor se pot orienta și datorită acestor totemuri cum să ajungă dintr-un loc în altul în Oradea”, spune managerul Laurențiu Chiană.