Consiliul Local se întruneşte marţi, de la ora 14, în şedinţă ordinară, pentru a dezbate mai multe proiecte de hotărâri legate de strategia de termoficare a oraşului. Pentru a putea atrage fonduri europene necesare reabilitării sistemului de termoficare, Consiliul Local intenţionează să se oblige la majorarea anuală a preţului gigacaloriei vreme de 23 de ani.

Conform strategiei privind reabilitarea sistemului de termoficare în perioada 2009-2028, dacă în prezent orădenii plătesc 164,92 lei pe gigacalorie, în zece ani preţul gigacaloriei se va dubla, iar la sfârşitul perioadei de 23 de ani aceasta va ajunge să coste 497,92 lei. Adică de trei ori mai mult!

Conform estimărilor făcute de angajaţii municipalităţii, investiţiile necesare pentru reabilitarea termoficării se ridică la 92,4 milioane euro, sumă din care municipalitatea se va obliga să contribuie cu fonduri proprii de 3,8 milioane euro, diferenţa urmând să fie suportată din fonduri UE şi guvernamentale.

Prima investiţie majoră pentru care municipalitatea vrea să atragă fonduri comunitare se referă la trecerea încălzirii cartierului Nufărul de pe cărbune pe apă geotermală, proiect estimat la nu mai puţin de 15 milioane euro.

Sistemul implică execuţia unui foraj la o adâncime de 2.800 metri şi a unuia la o adâncime de 110 metri, construcţia unei clădiri de 714 metri pătraţi pentru staţia geotermală, utilarea staţiei cu un punct termic geotermal, cu pompe de circulaţie, staţie de umplere, staţie de dedurizare, amenajarea unui circuit nou tur-retur de la staţia geotermală la punctele termice deservite şi executarea conductelor de transport a apei uzate termic la sondele de injecţie.

Tot în şedinţa de marţi, consilierii vor mai dezbate tarifele de închiriere a terenurilor de tenis din cartierul Ioşia, stabilite la 400 lei pe lună pentru 20 de ore în intervalul orar 15-22, respectiv 200 lei pe lună pentru orele 8-15.

De asemenea, aleşii locali vor mai dezbate propunerea municipalităţii de rectificare a bugetului local pe anul în curs, înfiinţarea unui ocol silvic la nivelul Zonei Metropolitane Oradea şi rectificarea bugetului local pe anul în curs pentru a putea fi alocate fondurile necesare finanţării unor investiţii precum reconstitruirea podului peste Peţa în zona pieţei Obor, construirea unui pod nou în continuarea străzii Vaporului, reabilitarea unor şcoli şi altele.