Conducerea clubului CSM Oradea anunță că a semnat un nou angajament cu jucătorul americano-român Giordan Watson. Baschetbalistul și-a prelungit contractul și pentru sezonul următor, 2020-2021.

Fundașul născut pe data de 24 octombrie 1985, în SUA, și înalt de 1.78 metri, a evoluat în ultimii doi ani sub culorile clubului orădean. De altfel, el are deja cinci sezoane în baschetul românesc, alături de trei echipe diferite. Pe lângă CSM CSU Oradea, Giordan a mai evoluat în Liga Națională la Energia Târgu Jiu (2013-2015) și U-BT Cluj-Napoca (2017-2018).

Din vara anului 2018, Watson este componentul „roș-albaștrilor”, cu care a câștigat titlul de campion al României și SuperCupa (ambele în 2019). De asemenea, a disputat și două finale de Cupa României alături de formația antrenată de Cristian Achim.

În ultimul sezon, 2019-2020, scurtat de pandemie, Giordan a avut 18 apariții în Liga Națională, cu medii statistice de 11.3 puncte, 3.7 pase decisive, 1.9 recuperări și 1.1 intercepții în 25 de minute pentru 12.9 la eficiență. După cum mai informează clubul orădean, în ultimul sezon, Watson a reușit cele mai bune procentaje ale carierei sale la aruncările de două puncte (68%) și de trei puncte (43%).

„Watson este conducătorul de joc al echipei naționale a României și poate fi utilizat în calitate de jucător autohton în Liga Națională și Cupa României. El este absolvent al universității Central Michigan, pentru care a evoluat în NCAA între 2004 și 2008. Este un foarte bun mânuitor de minge. Watson  este creativ și bun organizator al jocului. De asemenea, dispune de experiență internațională impresionantă, aflându-se în fața celui de-al 13-lea sezon al carierei în Europa. Giordan e un jucător defensiv foarte solid, fiind cerebral și dispus să-și asume rolul de lider la final de meci echilibrat. În fine, a făcut să se vorbească despre România atât prin intermediul experiențelor din cupele europene, cât și sub culorile echipei naționale”, este portretul pe care i-l face conducerea echipei CSM CSU Oradea, printr-un comunicat.