Tânăra tenismenă orădeană Giulia Safina Popa a luat startul la întrecerile ediţiei din acest an a Wimbledon The Junior Championships, competiţia dedicată juniorilor din cadrul prestigiosului turneu de Grand Slam din Marea Britanie.
Competiția rezervată sportivilor sub 18 ani reprezintă o replică a celui mai important turneu de tenis organizat pe iarbă. De altfel, și întrecerile juniorilor sunt programate în paralel cu meciurile profesioniștilor.
Legitimată la CSM Oradea, unde este antrenată de Lucian Popa și pregătită fizic de Marius și Dana Marinău, Giulia Safina Popa, care are doar 15 ani, a întâlnit-o în primul tur al probei de simplu pe Luna Marian Cinalli, din Argentina, cap de serie numărul 14.
Din păcate pentru ea, Giulia a fost învinsă de sportiva sud-americană, cu scorul de 4-6, 2-6.
Orădeanca este înscrisă însă și în proba de dublu feminin, ceea ce îi oferă „șansa de a acumula experiență suplimentară pe o suprafață pretențioasă, cum este iarba, aspect ce schimbă masiv modul de abordare al jocului”, după cum transmite clubul orădean CSM.
La dublu, Giulia face pereche cu australianca Renee Alame.