Sportiva orădeană Giulia Safina Popa a avut o evoluţie bună la întrecerile Campionatelor Naţionale Individuale de Vară la tenis – categoria 12 ani din acest an.

La competiţia desfăşurată la Braşov, jucătoarea legitimată la clubul CMS Oradea a ajuns între cele mai bune opt sportive ale probei individuale feminine.

Giulia a acces direct pe tabloul principal al turneului, unde, în primul tur, s-a confruntat cu Maia Ilinca Burcescu, pe care a învins-o cu scorul de 7-6, 6-0. Apoi, în turul II, Popa a avut-o ca adversară pe Ingrid Ioana Sănduleasa, de care a trecut, tot la capătul a două seturi, cu 6-2, 6-2.

Astfel, Giulia Safina Popa a ajuns în sferturile de finală, unde a dat peste Eva Munteanu, cap de serie numărul 3. Aici, din păcate, orădeanca a fost învinsă cu 2-0 la seturi.

Născută la data de 9 noiembrie 2009, Giulia se situează pe locul al 10-lea în ierarhia naţională a Federaţiei Române Tenis, la categoria 12 ani feminin. De menţionat însă că acest rezultat este cu atât mai important cu cât orădeanca este cu un an mai mică decât vârsta maxim admisă la această categorie.