Chiar dacă formațiile CSC Dacia Gepiu şi Biharea Vaşcău au dus o luptă intensă pentru adjudecarea locului I în Seria a II-a din Liga V la fotbal, revelaţia părţii a doua a campionatului este Gloria Căbeşti, care, după un început ezitant, a obţinut opt victorii consecutive, atrăgând atenția iubitorilor de fotbal din județ. Echipa din Căbești traversează cea mai fastă perioadă de la înființarea sa, în 2007.

Totuși, turul sezonului actual al Ligii V-a, Seria a II- a, a fost sărac în reușite pentru formația căbeșteană, care după 11 etape a adunat doar 11 puncte. Gloria a ocupat la finele primei jumătăți a campiontului numai locul 10, la o diferență mare de plutonul fruntaș, punctele rămase de recuperat reprezentând în acel moment o misiune aproape imposibilă.

Poziția nemulțumitoare din clasament și atmosfera neprielnică din interiorul grupului l-au determinat pe principalul susținător al Gloriei, Silviu Toda, primarul comunei Căbești, să recurgă la acțiuni de reorganizare a echipei. Una dintre acestea a fost cooptarea lui Ionuț Cergheş în funcția de antrenor.

Odată cu instalarea lui Cergheş au apărut modificări în componenţă, păstrându-se un sfert dintre cei care au evoluat în tur, restul lotului fiind completat cu jucători propuși de noul antrenor. Adaptarea noilor veniţi a fost mai greoaie, primele două meciuri oficiale încheindu-se cu rezultate negative. Startul nefast de retur a fost gestionat, însă, cu calm și ambiție de Ionuţ Cergheş, acesta reușind să insufle jucătorilor ideea de a evolua relaxați, principalul scop fiind propagarea încrederii în interiorul grupului. Echipa a răspuns prompt la cerințele tehnicianului, iar prima victorie nu s-a lăsat mult așteptată.

Din acel moment, Gloria a legat victoriile, ajungând la o serie de opt, cu 5-6 goluri marcate în fiecare partidă. După 20 de etape, în care a înregistrat 11 succese, două egaluri şi şapte înfrângeri, Gloria Căbeşti a ajuns pe locul 5, dar cu al doilea atac din serie: 68 de goluri marcate!

Stilul ofensiv a readus iubitorii fotbalului din zonă în „Groapa cu lei", la fiecare meci disputat pe arena căbeşteană fiind prezenţi câteva sute de spectatori. Iată, deci, că se poate…