Lucrările de reabilitare a pavajului din Pasajul Vulturul Negru vor fi reluate săptămâna aceasta după aproape trei ani de pauză. Asocierea formată din firmele Drumuri Orăşeneşti şi Porfido ed Arte, care se ocupă şi de reabilitarea Pieţei Unirii, a semnat joi cu municipalitatea orădeană contractul pentru cele două loturi de lucrări care vizează pietruirea Pasajului Vulturul Negru. Asociaţii şi-au adjudecat lucrarea la un preţ cu numai 14,07 lei sub cel maxim de 1.667.468 lei la care a fost scoasă la licitaţie.

Conform unui comunicat al Primăriei, câştigătorii licitaţiei au ofertat un preţ total de 1.667.453,93 lei. În această sumă sunt cuprinse lucrările în valoare de 1.239.082,95 lei din primul lot, care vizează înlocuirea cu marmură şi granit a mozaicului făcut de mântuială de firma Marconst, şi lucrările în valoare de 428.370,98 lei, din al doilea lot, care vizează pietruirea curţii interioare din spatele localulului Columbus.

Câştigător de pe locul trei

Asocierea câştigătoare şi-a adjudecat lucrarea în condiţiile în care ceilalţi doi ofertanţi, Abed Nego în asociere Marmorex Stone şi firma Euras, deşi cereau preţuri mai mici, au fost descalificaţi ca având ofertele incomplete

Contractul de lucrări a fost semnat joi, după ce firma Euras, care a contestat rezultatul licitaţiei la Consiliul Naţional de Soluţionare a Constestaţiilor, şi-a retras singură plângerea în urma unei discuţii cu reprezentanţii Primăriei.

"Ca să se asigure că materialele care urmează să fie puse în operă sunt de cea mai bună calitate, Primăria le-a cerut ofertanţilor să prezinte caracteristicile pietrei ofertate de producător, lucru care nu s-a întâmplat", a argumentat viceprimarul Mircea Mălan.

Edilul a spus că prin această cerere expresă municipalitatea a vrut să evite situaţia în care granitul, de o calitate mai slabă, ar conţine mai mult fier şi ar rugini, schimbându-şi inestetic culoarea.

În ceea ce priveşte adjudecarea licitaţiei chiar sub pragul maximal al preţului estimat viceprimarul spune că municipalitatea nu are nicio vină. "Primăria doar organizează licitaţia, nu are cum să impună un preţ", a spus Mălan.

Contra-cronometru

Dezafectarea mozaicului turnat de Marconst în pregătirea pietruirii pasajului va începe zilele aceastea pentru că Drumuri Orăşeneşti trebuie să închidă până la 15 iunie o lucrare care altfel ar avea un termen de predare de 4 luni.

"Proiectul european prin care sunt finanţate amenajările din pasaj trebuie închis până la 31 iunie, pentru că altfel riscăm să pierdem toţi banii", a recunoscut Mălan. Miza este cu atât mai mare cu cât valoarea totală a finanţării europene atrasă de municipalitate pentru reabilitarea Pasajului Vulturul Negru este de 2,8 milioane lei.

Acesta pare a fi şi motivul pentru care s-a optat pentru varianta cea mai sigură, chiar dacă şi cea mai scumpă. În plus, pentru a se asigura că Drumuri Orăşeneşti va termina la timp, Primăria a cerut firmei Constructorul Sălard, care reabilitează pereţii şi cupola pasajului, să elibereze amplasamentul în cel mai scurt timp.

Lucrările de pietruire a pasajul vor începe dinspre strada Vasile Alecsandri şi vor continua în curtea de lângă localul Columbus astfel încât Constructorul Sălard să aibă timp să îşi adune schelele. Ulterior Drumuri Orăşeneşti va ataca zona din centrul pasajului cu ieşirele spre pieţele Unirii şi Independenţei.

Lucrări sub trafic

Potrivit viceprimarului, lucrările la pavaj nu se vor derula, ca în urmă cu trei ani, cu închiderea localurilor din Pasajul Vulturul Negru. "Se va lucra pe porţiuni, aşa că nu se va impune închiderea localurilor. În cel mai rău caz, unele unităţi ar putea fi afectate o zi sau două pentru că se va lucra chiar la intrare", a promis viceprimarul.

Conform proiectului aprobat de Consiliul Local, noul pavaj din granit va avea trei nuanţe de gri şi va fi flancat pe margini de plăci de marmură brun-roşcat. Primăria a renunţat la fostele desene florale în favoarea unui design minimalist capabil să reflecte pe podea lumina filtrată prin cupola cu plăci de sticlă de diferite culori.