"Toată lumea a aflat că 13 lei au fost duşi de la Grădina Zoologică din Oradea într-un parc natural din Marea Britanie, dar aceeaşi soartă o vor avea şi urşii, lupii, tigrii şi celelalte animale mari dacă această grădină zoologică nu va fi modernizată. Nu aceasta este soluţia corectă", a declarat deputatul PNL Lucia Varga în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate vineri.

Lucia Varga a amintit că în anul 2007, când ocupa funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, a alocat 19,44 milioane lei pentru proiectul de modernizare şi de extindere de la 3,5 hectare la 7,3 hectare a Grădinii Zoologice din Oradea, valoare din care Primăria urma să asigure 25%, iar Ministerul Mediului restul de 75%. "Proiectul făcea parte dintr-un program mai mare, în care erau incluse 14 grădini zoologice din diferite oraşe ale ţării", a precizat deputatul liberal, însă tot programul a fost abandonat, pe motiv de criză.

"Înţelegem că este criză, dar Guvernul Boc a neglijat total acest program şi, ce este mai grav, nici măcar nu s-a gândit şi nu a încercat să găsească o soluţie alternativă", a spus Lucia Varga, care a exemplificat că o asemenea rezolvare poate fi încheierea unui parteneriat public - privat, întrucât "în întreaga lume firmele care intră în parteneriat cu autorităţile locale pentru modernizarea şi administrarea grădinilor zoologice fac profit din biletele vândute vizitatorilor".

"Vrem să salvăm Grădina Zoologică evacuând toate animalele? Vrea Guvernul Boc să desfiinţeze Grădina Zoologică din Oradea", a întrebat retoric parlamentarul bihorean.

Lucia Varga a mai afirmat că dispariţia Grădinii Zoologice va duce la dispariţia rolului educativ al acesteia pentru copii, care vor fi astfel lipsiţi de posibilitatea de a vedea "pe viu" cum arată animalele sălbatice.