Circa 200 de grădinari sunt foc şi pară pe spaniolii de la Azvi, care au câştigat licitaţia pentru reabilitarea DN 76 pe tronsonul Beiuş-Ştei, iar apoi au plănuit amplasarea staţiei de mixturi asfaltice pe un teren de satul lor.

Utilajele ar funcţiona la mai puţin de un kilometru de satul Grădinari, pe bucata de pământ concesionată de la un beiuşean, iar localnicii - majoritatea câştigându-şi existenţa din cultivarea legumelor - se tem că producţiile le vor fi afectate de poluare. Anterior, staţia fusese amplasată în Beiuş, dar fără aviz de mediu, astfel că, de data asta cu actele în regulă, drumarii au mutat-o în satul din Drăgăneşti.

Pe de altă parte, localnicii susţin că accesul la staţia de bitum s-ar face pe un drum care a constituit obiectul unor acţiuni de retrocedare, astfel că 12 parcele au ca stăpâni tot atâtea familii din Grădinari.

Potrivit primarului comunei Drăgăneşti, Ovidiu Banda, reprezentanţii firmei Azvi au primit autorizaţie de construcţie pentru staţia de bitum deoarece primiseră aviz favorabil atât din partea Agenţiei de Mediu Bihor, cât şi a Inspectoratului pentru Sănătate Publică. "Zona pe care urmează să amplaseze staţia de asfalt este una industrială, chiar în apropiere de grupul de firme European Drinks însă există grădini în zonă iar oamenii se tem de poluare", a declarat BIHOREANULUI primarul.

Potrivit lui Banda, în ultimele săptămâni, conducerea Azvi au organizat două adunări publice, la care au participat şi reprezentanţii Primăriei, pentru a linişti sătenii nemulţumiţi, însă fără succes. "Luni vor veni la Drăgăneşti şi inspectori de la Agenţia de Mediu, prefectul, sperăm să putem să lămurim situaţia", a mai spus edilul.

Prefectul Claudiu Pop va încerca să-i convingă pe oameni că, deşi au dreptul să fie nemulţumiţi, staţia de mixturi asfaltice a fost realizată cu respectarea legii. "Firma are aviz de la Mediu, care nu ar fi fost dat dacă nu respecta condiţiile specifice şi normele privind poluarea, iar pe de altă parte staţia este pe un teren proprietate privată, închiriat cu acte în regulă. Voi încerca să explic şi că staţia va funcţiona doar până la încheierea lucrărilor de reabilitare a drumului, lucru pe care cred că şi-l doresc inclusiv sătenii din Grădinari, din comuna Drăgăneşti şi, de fapt, toţi bihorenii", a explicat prefectul pentru BIHOREANUL.

Protestul început la ora 15.00 este încă în desfăşurare.