Restaurantul Grand Palace din Piaţa 1 Decembrie, unul dintre cele mai luxoase din Oradea, va trebui să îşi suspende activitatea pentru un termen de 30 de zile. "Zilele trecute am semnat o decizie privind suspendarea activităţii, ca urmare a unui control făcut la faţa locului, în cadrul căruia s-a constatat depăşirea nivelului de zgomot", a declarat primarul Ilie Bolojan pentru BIHOREANUL.

Şeful executivului a spus că municipalitatea a pus la dispoziţia Poliţiei Comunitare un aparat pentru măsurarea decibelilor pentru a face controale fără să mai fie nevoie de intervenţia Direcţiei de Sănătate Publică. Măsura a fost luată pentru un plus de eficienţă. "Nu ştiu cum se făcea, dar de câte ori mergea Sanepidul în control în urma unor reclamaţii privind gălăgia din localuri se făcea linişte şi nu se înregistra nicio depăşire", a mai spus primarul cu subînţeles.

Contactat de BIHOREANUL, Radu Pentie, patronul localului Grand Palace, a declarat că a atacat procesul verbal în instanţă şi aşteaptă o sentinţă favorabilă. "Eu sunt 100% convins că am dreptate, aşa că am contestat procesul verbal. Au măsurat nivelul de zgomot, dar nu ştiu unde şi nici în ce fel", a spus patronul.

Omul de afaceri susţine că înainte de deschiderea localului a obţinut acordul vecinilor, cărora le-a plătit înlocuirea instalaţiilor sanitare din apartamente şi le-a cumpărat materiale pentru izolarea apartamentelor. Pentie a mai declarat că localul va continua să funcţioneze până la pronunţarea instanţei, pentru că a încheiat deja contracte cu clienţii pentru închirierea acestuia.