Ioan Mang poate ajunge preşedinte al Consiliului Judeţean numai dacă alegerile se fac pe categorii de vârstă şi el participă singur la +60.
În rest, Bolojan poate de pe acum să facă lista cu atârnătorii de partid care vor părăsi instituţia, cu nevestele de popi care-şi găsiseră sinecuri şi cu ceilalţi piloşi oploşiţi în darnicul sistem bugetar.
Marea provocare a lui Bolojan nu va fi să construiască parcuri industriale, să bage gaz şi canalizare, să facă drumuri şi dispensare, să ctitorească şosele şi abatoare. La asta se pricepe şi nu are cum să dea greş. Altele vor fi piedicile ce-i vor ieşi în cale.
Aţi observat că mai toţi primarii de comune au bască? Asta pentru că s-au obişnuit să vină cu ea în mână la şefii de la judeţ după fonduri.
Cei care se aflau bine cu boierii primeau bani, mai dădeau şi înapoi, conform legii pământului, mai păpau şi ei cu neamurile, iar la final mai rămânea şi pentru drumuri un strat de 3 centimetri de asfalt.
Greu îi va fi lui Bolojan să-i lămurească pe aleşi că e imoral să primească aceleaşi salarii ca un primar de municipiu care atrage zeci de milioane de euro din fonduri UE.
Va întâmpina rezistenţă când va dori să reducă salariile slujbaşilor dintr-o comună, şi aceea de obicei primitivă, cu 2.000 de locuitori unde nu e nimic de lucru.
Va fi o luptă titanică şi să-i oblige pe ţărani să se racordeze la canalizare şi la gaz, ba chiar şi la apă, câtă vreme ei tot în fundul curţii merg, se încălzesc cu lemne furate şi beau apă de la ciorgău, plină cu nitriţi.
Ştiu că un calcul cinic ar spune că nu trebuie făcute astfel de investiţii pentru că oricum peizanii nu vor să se bucure de ele. Dar ăsta e şi rolul preşedintelui Consiliului Judeţean, să-i convingă că asta înseamnă civilizaţie.
Şi poate că, odată dotate cu aceste utilităţi, satele vor ajunge să fie repopulate cu orăşeni sătui de disconfortul aglomeraţiei.