Concursul pentru ocuparea posturilor de manager la spitalele aflate în subordinea Consiliului Municipal Oradea s-a încheiat marţi cu ultima probă, cea de interviu.

Conform rezultatelor concursului, la Spitalul Clinic Municipal Gavril Curteanu Oradea postul de manager va reveni singurului candidat, doctorul Ovidiu Laurean Pop, cel care a şi fost manager interimar din luna iulie, de când municipalitatea a preluat unitatea de la Ministerul Sănătăţii.

Pop a luat nota 7,7 la testul scris, 10 la susţinerea proiectului de management şi 9,66 la interviu, media sa finală fiind 9,12.

La Maternitate, unde s-au înscris la concurs inginerul Gavril Grebenişan, doctoriţa Liana Antal (fostă manager) şi economista Monica Hercuţ (fostă directoare financiară, dar al cărei dosar a fost respins din cauză că nu îndeplinea condiţiile privind studiile), competiţia a fost câştigată de managerul interimar Grebenişan.

Acesta a luat nota 10 la testul scris, 9 la susţinerea planului de management şi 9,5 la interviu. Doctoriţa Antal, care luase nota 8 la prima probă, cea scrisă, nu s-a mai prezentat la celelalte, programate luni şi marţi, nemulţumită fiind că i s-a respins contestaţia prin care solicita o notă mai mare.

La Spitalul de Neurologie şi Psihiatrie, doctorul Petrişor Cismaş va fi noul manager, dar numai până la încheierea procedurilor de desfiinţare şi înglobare ca secţie în cadrul Spitalului Municipal, conform Ordinului Ministerului Sănătăţii, emis în acest sens săptămâna trecută. Cismaş a luat nota 7,4 la testul scris, 9,5 la planul de management şi 9,4 la interviu.

Pentru postul de manager al Spitalului de Pneumofiziologie nu s-a prezentat niciun candidat, tocmai datorită faptului că primarul Ilie Bolojan a anunţat încă din toamnă că acesta va fi transformat în secţie a Spitalului Municipal, ceea ce se va şi întâmpla în baza Ordinului Ministerului Sănătăţii.

Postul de manager al Spitalului Clinic Judeţean, ocupat provizoriu de doctoriţa Carmen Pantiş, nu a fost încă scos la concurs, deoarece municipalitatea orădeană a preluat acest spital de la Consiliul Judeţean abia cu două săptămâni în urmă, concursul urmând a fi organizat anul viitor.